12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialUn automobil furat din ITALIA a fost găsit la frontiera României. Era...

Un automobil furat din ITALIA a fost găsit la frontiera României. Era condus de un cetățean din Kazahstan

Un autoturism de teren în valoare de 100.000 de lei, declarat furat din Italia, a fost descoperit în vama Petea din județul Maramureș, informează Agerpres.

Mașina furată era condusă de un bărbat din Kazahstan, informează un comunicat transmis joi de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei.

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au descoperit la intrarea în ţară un autoturism marca BMW X6 care figurează în bazele de date ca fiind căutat, alertă emisă de autorităţile italiene. “Miercuri, în jurul orei 12.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în ţară Daniil P., în vârstă de 32 de ani, din Kazahstan. Acesta conducea un autoturism marca BMW X6, pe care erau aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare specifice Belgiei. Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în România, poliţiştii de frontieră au constatat că maşina figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile italiene din luna februarie 2016”, precizează sursa citată. 

Autovehiculul, în valoare de 100.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Petea până la finalizarea cercetărilor. 

În cauză, au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă