13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialUn autoturism e înzăpezit pe Transalpina. În mașină sunt doi adulți și...

Un autoturism e înzăpezit pe Transalpina. În mașină sunt doi adulți și un copil de opt ani

Un autoturism în care se află doi adulţi şi un copil de opt ani a rămas, vineri, înzăpezit pe DN 67C – Transalpina, pe un sector de drum închis circulaţiei pe timp de iarnă, informează Agerpres.

Ocupanții mașinii blocate au cerut ajutorul jandarmilor montani, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Alba, locotenent-colonel Cosmin Jurcoveţ. 

În urma unui apel primit la 112, un echipaj de la Postul Montan Şugag se va deplasa până în zona în care a rămas înzăpezit autoturismul. Potrivit lui Jurcoveţ, în zonă ninge abundent. 

Familia în cauză a spus că intenţionau să ajungă la Petroşani. 

Şoferul va fi sancţionat de poliţiştii rutieri pentru că nu a ţinut cont de restricţia de a circula pe acest drum închis traficului în perioada de iarnă. 

De altfel, şi la începutul lunii, un tânăr din Bucureşti s-a ales cu permisul suspendat din acelaşi motiv. 

Transalpina este închisă pe timp de iarnă aproape pe toată lungimea. Drumul, lung de 148 de kilometri, face legătura între Transilvania şi Oltenia, de la Sebeş, judeţul Alba, până la Bengeşti, judeţul Gorj. Şoseaua ajunge la o altitudine record de 2.107 metri, pe Vârful Păpuşa. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Joe Biden a promulgat legea ce prevede pachetul de ajutor pentru Ucraina, Israel și Taiwan

Preşedintele american Joe Biden a promulgat miercuri proiectul lege foarte disputat, care prevede un nou ajutor în valoare de 95 de miliarde de dolari...

Eșecul lui Nicușor Dan: Capitala îngheață, Promisiunile se Topesc

Avaria care a lăsat jumătate din Capitală fără apă caldă este simbolul eșecului sub administrația lui Nicușor Dan. Începând din 2020 cu promisiuni de...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...
Ultima oră
Pe aceeași temă