10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialȘi-a dat foc în fața primăriei în semn de protest și a...

Și-a dat foc în fața primăriei în semn de protest și a murit

Un bărbat din judeţul Vâlcea a murit, miercuri, dimineaţă, după ce s-a incendiat în faţa primăriei comunei din localitatea Runcu în semn de protest faţă de tergiversarea punerii în proprietate asupra unui teren, transmite Mediafax

“La prima oră, a pus o substanţă inflamabilă pe el şi s-a incendiat. În urma un sesizări, la faţa locului, a ajuns o echipă operativă a IPJ Vâlcea. Se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor producerii decesului”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.

Viceprimarul comunei Runcu, Nicolae Stoica, a declarat că nu cunoaşte motivele care l-au determinat pe bărbat să recurgă la acest gest.

“Nu ştim din ce cauză a făcut asta. Umbla numai cu reclamaţii şi cu astfel de probleme. A venit în faţa primăriei aproape dezbrăcat, în nişte pijamale, a pus benzină pe el şi şi-a dat foc”, a declarat viceprimarul.

 

Cele mai citite

Gigantul german BASF are un nou CEO

Markus Kamieth a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al conglomeratului german BASF SE, a informat compania prin intermediul unui comunicat transmis către...

Jens Stoltenberg: „ Nu este prea târziu ca Ucraina să câştige” în războiul împotriva Rusiei

„ Nu este prea târziu ca Ucraina să câştige" în războiul împotriva Rusiei, cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile de a-i furniza mai...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă