7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialUn constănțean a murit, după ce a intrat cu ATV-ul sub un...

Un constănțean a murit, după ce a intrat cu ATV-ul sub un tren în mișcare

Un bărbat a murit, duminică seară, în stațiunea Neptun, după ce a intrat cu ATV-ul pe care-l conducea sub un tren aflat în mișcare, informează Mediafax.

Pompierii au fost solicitați să intervină, duminică seara, în zona Neptun-Olimp pentru scoaterea unui bărbat de sub un tren, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea.

Bărbatul respectiv, în vârstă de 46 de ani, aflat pe un ATV, a încercat să traverseze calea ferată fără să se asigure și a fost lovit de trenul care circula pe ruta Mangalia-Arad.

La locul accidentului s-a deplasat un echipaj de pompieri de la Mangalia, care a scos victima de sub tren, însă cadrele medicale sosite acolo au constatat decesul bărbatului.

Trenul Mangalia-Arad a rămas staționat la locul accidentului câteva zeci de minute.

Trupul neînsuflețit a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei, iar polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.

Cele mai citite

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă