6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialUn copil de 12 ani, găsit mort pe o alee din Iași....

Un copil de 12 ani, găsit mort pe o alee din Iași. Surse: Băiatul ar fi consumat etnobotanice

Un băiat în vârstă de 12 ani a fost găsit mort, joi dimineață, pe o alee din cartierul Galata din Iași, la câteva sute de metri de casă, informează Agerpres.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, tatăl băiatului ar fi precizat că băiatul a plecat, miercuri seara, la o petrecere de la care nu s-ar mai fi întors. Părintele copilului susține că, în ultima vreme, fiul său ar fi avut un comportament ciudat și că ar fi fost consumator de alcool. Totodată, el crede că băiatul ar fi consumat etnobotanice la petrecere, au afirmat sursele citate.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași, Anca Vâjiac, a declarat că, în cursul dimineții, a fost primit un apel la 112, prin intermediul căruia se anunța că un băiat a fost găsit mort. Deși a fost solicitat un echipaj medical, acesta nu a putut decât să constate decesul.

„O echipă de polițiști s-a deplasat la fața locului pentru a afla cauzele decesului. Trupul persoanei decedate a fost dus la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei", a precizat reprezentantul poliției.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă