15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialUn drum periculos din Brașov va fi reabilitat după 7 ani, pentru...

Un drum periculos din Brașov va fi reabilitat după 7 ani, pentru că urmează să treacă un convoi NATO

Drumul Judeţean 105 a fost reabilitat ultima oară acum aproape şapte ani. De atunci, şoseaua îngustă şi prost semnalizată – s-a transformat într-O provocare rutierăpentru şoferi, dar recent s-a decis reabilitarea lui pentru că va fi traversat de un convoi NAO, informează hotnews.ro.

Poliţiştii au atras atenţia încă din 2009 Consiliului Judeţean Braşov că drumul e un adevărat pericol public. Instituţia, care are şoseaua în administrare, a reacţionat abia acum.

CITEȘTE ȘI: Avioane F-16 în România

Claudiu Coman, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov: „În luna mai o să vină pentru manevre militare trupe NATO, deci care ajung până în Cincu, până la baza militară Cincu. Şi am luat în analiză situaţia unui pod peste care trebuie să treacă şi, sigur, situaţia generală a drumului”.

Citește și: Trupele NATO pregătite să intervină în Kosovo

CJ Braşov a alocat în regim de urgenţă 113.000 de lei pentru reabilitarea drumului. Exerciţiul militar internaţional din poligonul de la Cincu are loc în perioada 15 – 30 mai, asta înseamnă că autoritățile au mai puțin de 10 zile pentru a reabilita drumul.

 

Cele mai citite

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Ciolacu reafirmă că alianța PSD-PNL îl are pe Cătălin Cîrstoiu candidat la Primăria generală a Capitalei

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că în prezent Cătălin Cîrstoiu este candidatul alianţei PSD-PNL la Primăria generală a Capitalei, potrivit spotmedia.ro. El a subliniat că...

Rusia susține că a doborât 50 de drone ucrainene. Doi civili și-au pierdut viața

Ministerul rus al Apărării a transmis sâmbătă că apărarea sa antiaeriană a interceptat şi distrus 50 de drone ucrainene în cursul nopţii, respingând unul...
Ultima oră
Pe aceeași temă