12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialUn elev scăpat de accidentul de microbuz de o partitură muzicală

Un elev scăpat de accidentul de microbuz de o partitură muzicală

O partitură l-a salvat pe un elev din Iaşi, care trebuia să meargă la festivalul de folclor de la Arad, de călătoria cu microbuzul şi accidentu din localitatea Perşani, informează Agerpres

Printre zecile de ieşeni care au ieşit vineri seara din case pentru a aprinde lumânări pe treptele grupului statuar din Parcul Voievozilor aste şi mama unui elev de 16 ani care face parte din ansamblul folcloric al Palatului Copiilor. Potrivit declaraţiilor femeii, Alin, fiul acesteia, este de doi ani în orchestra folclorică a Palatului Copiilor, însă nu a mai plecat vineri dimineaţa în turneul de la Arad, supărat fiind că a primit o partitură nouă cu puţin timp înainte de plecarea din Iaşi. 

“De când am aflat de tragedie mi s-au tăiat genunchii şi de atunci nu mai reuşesc să respir. Nu îmi vine a crede. E o adevărată tragedie. Băiatul meu a renunţat în ultimul moment să plece, pentru că i-a fost schimbată partitura chiar înainte de plecare. Băiatul nu a crezut că reuşeşte să înveţe şi a refuzat să plece de teamă să nu se facă de ruşine”, a declarat printre lacrimi Mihaiela Cîneparu. 

Citeşte şi VIDEO+FOTO. Accident pe DN1: Un autocar plin cu copii s-a RĂSTURNAT între Brașov și Făgăraș. Patru morți și 24 de răniți. Procurorii au început ancheta

Alin, fiul acesteia, este şi el sub stare de şoc. El refuză să creadă că dascălul care i-a îndrumat paşii în viaţă nu mai există iar colegii săi au fost răniţi. 

“Toată lumea îmi spune că sunt norocos şi că Dumnezeu m-a ajutat. Deşi am aflat de domnul profesor (Cătălin Pop n.red.) că a murit, am refuzat să cred acest lucru. Am tot sperat să fie printre răniţi. Nu pot să cred că a murit cineva”, a spus elevul, el fiind vizibil şocat de tragedie. 

În cursul zilei de vineri, un microbuz înmatriculat în judeţul Iaşi a fost implicat într-un accident rutier pe DN 1, în zona localităţii Perşani din judeţul Arad. Autovehiculul a acroşat, în timp ce se deplasa în direcţia Sibiu venind dinspre Braşov, un parapet de beton care separă sensurile de mers într-o curbă la dreapta, răsturnându-se pe celălalt sens de circulaţie. 

Potrivit anchetatorilor, în urma accidentului patru persoane au decedat, între care şi şoferul, alte 21 fiind preluate de către echipajele de ambulanţă şi transportate la spital, iar trei persoane nu au necesitat internarea. Copiii aflaţi în microbuz aveau vârste cuprinse între 12 şi 18 ani. 

Un număr de 12 copii au fost internaţi la Spitalul Clinic de Copii Braşov. 

Cele mai citite

Turcia întârzie încheierea acordului de deminare în Marea Neagră între România, Bulgaria și Ucraina

Acordul tripartit pentru deminare în Marea Neagră, încheiat în ianuarie cu România şi Bulgaria, nu a intrat încă în vigoare din cauza lipsei ratificării...

Evită cele mai comune greșeli în deparazitarea internă a câinilor!

Sfaturile utile pentru o deparazitare cât mai eficientă a animalelor de companie Deparazitarea internă este o parte esențială a îngrijirii câinilor - aceasta contribuie la...

FOTO. Cort al AUR, demolat în Sectorul 3! Mihai Enache acuză: „Coaliția terorii PSD-PNL continuă abuzurile la adresa noastră”

Mihai Enache, candidatul partidului AUR la Primăria Capitalei, acuză Primăria Sectorului 3, condusă de către social-democratul Robert Negoiţă, că a demolat și confiscat un...
Ultima oră
Pe aceeași temă