Săpânța a devenit, în doar câțiva ani, unul dintre cele mai puternice branduri turistice din România. Dacă la jumătatea anilor 1990, practic, în sat nu exista nici măcar o cafenea decentă, iar Săpânța era doar un loc de ”acolo de unde se agață harta în cui”, acum a devenit un loc celebru.
Transformarea a fost una rapidă și surprinzătoare, care nu a afectat țesutul social al comunității. De fapt, Săpânța a avut succes tocmai pentru că a știut cum să-și păstreze tradițiile și meșteșugarii. Iar satul maramureșean a devenit faimos pentru că a știut să valorifice așa cum se cuvine unul dintre cele mai stranii locuri de pe planetă: Cimitirul Vesel, locul în care moartea își pierde solemnitatea și este întâmpinată cu ironie. Au contat și tradițiile locale, nealterate, dar și entuziasmul unui irlandez stabilit în România, Peter Hurley, unul dintre cei mai buni specialiști în marketing și publicitate.
Cel mai important cimitir din Europa
Cimitirul Vesel din Săpânța a devenit un brand internațional după ce, în anul 1998, la Simpozionul Monumentelor Funerare, o manifestare culturală internațională, găzduită de Statele Unite ale Americii, a fost declarat drept cel mai important cimitir din Europa și al doilea din lume, după Valea Regilor din Egipt.
De fapt, Cimitirul Vesel din Săpânța este una dintre cele mai valoroase contribuții aduse culturii de către Biserica Română Unită cu Roma. ”Părinții” Cimitirului Vesel au fost preotul greco-catolic din Săpânța, Grigore Rițiu, și meșterul popular Stan Ioan Pătraș. Grigore Rițiu le-a tot explicat enoriașilor săi că, pentru un creștin, moartea ar trebui să fie un moment de bucurie, pentru că sufletul se întoarce în Ceruri. Iar prin 1934 el s-a gândit să le explice această teorie cu ajutorul artei.
Grigore Rițiu l-a convins pe Stan Ioan Pătraș să creeze un nou model de cruce, cu o parte mai lată, destinată epitafurilor. În tradiția romană, epitafurile trebuie să rezume viața celui decedat. Stan Ioan Pătraș a mers mai departe și a compus epitafuri ironice pe crucile pe care a pictat, în manieră naivă, chipurile celor decedați. Până în momentul în care a murit, în 1977, Stan Ioan Pătraș confecționase mai mult de 700 de cruci colorate și cu versuri. A avut detașarea necesară ca să își compună și să își picteze propriul său epitaf. Arta crucilor pictate nu a murit o dată cu Stan Ioan Pătraș, ci este continuată de discipolii săi, precum Dumitru Tincu Pop. Poate că Cimitirul Vesel și tradițiile locale ar fi rămas doar un amănunt anecdotic dacă Săpânța nu ar fi fost descoperită de un adevărat ”guru” al publicității.
Irlandezul Peter Hurley a venit în România la 26 de ani, în 1994, și a pus pe picioare două dintre cele mai importante agenții de publicitate. Iar din 2009 el s-a retras din afaceri și s-a dedicat promovării României, prin acțiuni neconvenționale. De exemplu, a străbătut pe jos distanța dintre Săpânța și București. Mai mult, el l-a convins pe unul dintre prietenii săi, Shaun Davey, cel mai celebru autor irlandez de muzică de film, să vină în Săpânța.
Shaun Davey a fost primul autor care a scris o simfonie în care cel mai important instrument este cimpoiul irlandez, iar aceasta a devenit coloana sonoră filmului The Brendan Voyage. În România, Shaun Davey a compus o altă piesă, influențată de muzica maramureșeană, Vocile din Cimitirul Vesel. Aceasta va fi pusă în scenă chiar în prezența compozitorului în acest an, în 14 și 15 august, în Săpânța, în cadrul festivalului Drumul Lung spre Cimitirul Vesel, care promovează tradițiile. Opera lui Shaun Davey va fi interpretată de opt soliști tradiționali din Irlanda, Scoția și Spania, acompaniați de o orchestră formată din 46 de muzicieni, cărora li vor adăuga corul Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu și corul femeilor de la biserica din Săpânța.
Festivalul din acest an va mai include 20 de meșteri populari din zonă, gastronomia locală, dar și grupuri locale de muzicieni care nu au mai apărut niciodată la televizor. ”Cultura noastră țărănească este mumificată, pe când a voastră este vie. Niciodată, nici măcar în epoca sa de splendoare, cultura noastră țărănească nu a fost mai glorioasă decât cultura voastră țărănească de acum”, spune Peter Hurley.
