11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialUn mort și doi răniți în județul Prahova, după ce o mașină...

Un mort și doi răniți în județul Prahova, după ce o mașină a intrat într-un cap de pod

O persoană a murit, iar alți doi oameni au fost răniți după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de un cap de pod, informează Agerpres.

Accidentul s-a produs joi dimineață în comuna prahoveană Cerașu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Raluca Brezeanu, din primele cercetări a reieșit că șoferul mașinii nu ar fi adaptat viteza în curbă, autovehiculul lovindu-se de un cap de pod.

În urma impactului, un tânăr de 21 de ani, pasager în mașină, a decedat, iar alte două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă