14.6 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialUn muncitor a murit ELECTROCUTAT pe șantierul pe care lucra

Un muncitor a murit ELECTROCUTAT pe șantierul pe care lucra

Un bărbat care muncea pe șantierul de construcţie a unui corp nou al Institutului Regional de Oncologie (IRO) din Iași a murit, miercuri seară, după ce s-a electrocutat, relatează Mediafax

Potrivit primelor informații, bărbatul s-a electrocutat în timp ce făcea o serie de lucrări pe șantier, colegii săi fiind cei care au sunat la 112. 

“Un echipaj SMURD a intervenit la fața locului, unde a fost găsit un bărbat electrocutat. Victima a fost resuscitată post electrocuţie şi adusă în Unitatea de Primire Urgențe cu prognostic rezervat. După mai bine de o oră de la declanşarea manevrelor de resuscitare a fost declarat decesul”, a declarat Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD de la Spitalul de Urgențe “Sfântul Spiridon” din Iași.

Ea a precizat că a fost anunțată Poliţia Județeană Iaşi, care urmează să facă o anchetă.

Bărbatul lucra la obiectivul intitulat “Centrul de Cercetare Fundamentală şi Dezvoltare Experimentală în Medicina Translațională”, care presupune construcția unui corp extern în care să se desfășoare activitatea medicală și de cercetare a personalului de la Institutul Regional de Oncologie.

Lucrările la proiect au început în februarie și termenul de finalizare este luna noiembrie a acestui an.

Cele mai citite

Generalul israelian Yair Golan este noul şef al Partidului Laburist din Israel

Fostul general Yair Golan a fost ales marţi în funcţia de şef al Partidului Laburist din Israel, în timp ce această formaţiune de stânga,...

Când se prăbușește șandramaua useristă nășită de rețea?

Cuvintele “stație”, “rețea”, “releu” fac parte din limbajul codat al sistemului de intelligence, decapitat - din păcate, doar temporar - zilele acestea, prin inculparea...

Tornadele au devastat statul Texas din SUA. Sute de mii de oameni au rămas fără energie electrică

Rafalele de vânt au atins puterea uraganului, iar în unele zone au fost însoţite de grindină de mărimea unei mingi de golf, conform actualitate.org. Vremea...
Ultima oră
Pe aceeași temă