15.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialUn tânăr, care vroia să vândă materiale pirotehnice,prins de jandarmi

Un tânăr, care vroia să vândă materiale pirotehnice,prins de jandarmi

Tânăr a fost prins de jandarmii bucureşteni în timp ce încerca să vândă peste 700 de materiale pirotehnice, pentru finala Cupei României, dintre Steaua şi Universitatea Cluj, care are loc duminică, pe Arena Naţională, informează Mediafax.

Tânărul, în vârstă de 22 de ani, din judeţul Constanţa, a fost depistat în jurul orei 16.00, în zona unui mall, în urma unei acţiuni punctuale. În portbagajul maşinii tânărului au fost găsite peste 700 de materiale pirotehnice, cum ar fi petarde, torţe şi fumigene, de diferite mărimi, au declarat reprezentanţii Jandarmeriei Capitalei.

Tânărul a fost dus de jandarmi la Secţia 11 Poliţie, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere ilegală de materiale pirotehnice.

Conform Legii 126/1995, vânzarea articolelor pirotehnice se face numai de către persoanele juridice autorizate în acest sens şi numai în locurile autorizate. Orice operaţiune cu materiale explozive sau articole pirotehnice de divertisment, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an.

Jandarmii bucureşteni asigură măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor la finala Cupei României-Timişoreana, dintre echipele Steaua şi Universitatea Cluj, care are loc duminică, de la ora 21.00, pe Arena Naţională.

De asemenea, peste 260 de poliţişti bucureşteni vor acţiona pentru menţinerea ordinii publice şi a siguranţei rutiere cu ocazia finalei Cupei României. Poliţiştii vor fi prezenţi în apropierea stadionului, dar şi în alte zone care acced spre Arena Naţională.

Echipaje de poliţie vor patrula şi în staţiile de metrou şi mijloacele de transport în comun, pentru a preveni înşelăciunile, acostările de persoane, furturile din genţi sau buzunare şi din autoturisme.

Suporterii nu au voie să deţină sau să introducă în stadion materiale pirotehnice. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale sau alte asemenea obiecte care pot pune în pericol siguranţa participanţilor la meciul din finala Cupei României.

Cele mai citite

Oamenii legii au descoperit aproximativ 6.000 de litri de motorină în urma unor percheziții domiciliare

La data de 17 mai 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sub coordonarea procurorilor...

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...

ANCOM: Veniturile raportate de sectorul telecom din România au stagnat la 3,4 miliarde de euro, în 2023

Numărul utilizatorilor de Internet fix care au ales servicii prin fibră optică a ajuns la cinci milioane, la finele anului 2023, în creştere cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă