13.9 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialUn tren cu 50 de pasageri a lovit în plin un TIR....

Un tren cu 50 de pasageri a lovit în plin un TIR. Nicio persoană nu a fost rănită

Un tren cu 50 de pasageri, care circula între Cluj-Napoca și Timișoara, a lovit în plin, luni, un tir, în județul Arad, fără a se înregistra persoane rănite, informează Mediafax.

Călătorii au rămas blocați în vagoane două ore, până când au fost preluați de alt tren, pentru a fi transportați la Arad și Timișoara.

Accidentul a avut loc în apropiere de Stația CFR Nădab, unde șoferul unui tir care transporta pavaje nu s-a asigurat la trecerea peste calea ferată semnalizată cu Crucea Sfântului Andrei, astfel că remorca a fost lovită în plin de trenul Interregio 1531, care circula între Cluj-Napoca și Timișoara. Șoferul, care a scăpat nevătămat, ar putea fi cercetat penal pentru distrugere din culpă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CFR Călători, Alina Predescu, accidentul a cauzat anularea unor curse sau devierea lor pe alte rute.

“În tren se aflau 50 de călători și echipajul, dar nu a fost rănită nicio persoană. Au fost înregistrate pagube materale, iar câteva trenuri au fost anulate pe anumite porțiuni, între Oradea și Arad, sau au fost deviate pe alte rute”, a declarat Predescu.

Cele mai citite

Joia Mare. Preasfinția Sa Claudiu a spălat picioarele a 12 tineri în Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca

În Joia Mare, 2 mai 2024, în Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca la orele dimineții s-a celebrat Vecernia cu Liturghia Sfântului Vasile cel...

Rusia – Ucraina, ziua 778: Zelenski confirmă că summitul de pace din Elveția va avea loc în iunie

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat, astăzi, pe reţelele sale de socializare, că la Burgenstock, în Elveţia, va avea loc, în 15 şi 16...

Joia Mare. Preasfinția Sa Claudiu a spălat picioarele a 12 tineri în Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca

În Joia Mare, 2 mai 2024, în Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca la orele dimineții s-a celebrat Vecernia cu Liturghia Sfântului Vasile cel...
Ultima oră
Pe aceeași temă