16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialUn vasluian a bătut şi a violat o tânără, în plină stradă

Un vasluian a bătut şi a violat o tânără, în plină stradă

Un tânăr din judeţul Vaslui a fost arestat preventiv, duminică, după ce a bătut şi a violat o tânără, pe stradă, informează Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, o tânără în vârstă de 24 de ani a fost atacată, sâmbătă seară, de un tânăr, în timp ce mergea spre casă, în localitatea Zgura, fiind trântită la pământ în mijlocul drumului şi lovită cu pumnii şi picioarele.

Citește și: Un poliţist din Cluj, cercetat penal, după ce a OMORÂT o femeie, în timpul serviciului

Ulterior, susţin anchetatorii, tânărul de 23 de ani a forţat-o să întreţină relaţii sexuale, împotriva voinţei sale, târând-o până în şanţul de pe marginea drumului.

“Victima a început să strige după ajutor, fiind auzită de mai mulţi localnici din zonă, care au intervenit pentru a o salva. Tânărul a reuşit să fugă, însă a fost găsit ulterior de către poliţişti şi dus la sediul Poliţiei Municipale Huşi pentru audieri”, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Tânăra a depus plângere la postul comunal de Poliţie, care a dispus şi efectuarea unei expertizare medico-legale, iar în urma examinării, s-a constatat că ea a fost violată.

În consecinţă, tânărul a fost prezentat la Parchet şi ulterior la Judecătoria Huşi, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru viol.

Tânărul este cunoscut cu antecedente penale pentru furt.

Cele mai citite

Iohannis a numit-o pe Monica-Cecilia Sitaru ambasadoarea României în 11 țări africane

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 17 mai 2024, un decret prin care Monica-Cecilia Sitaru, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica...

Iohannis – dă-mi-o mie, NA-TO mie

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Klaus Werner Iohannis reinventează schema clasică din blaturile fotbalului românesc. În loc de consacrata “dă-mi-o mie, na-ți-o ție”, șeful de la...

Zeljko Kopic, încrezător înaintea barajului cu Csikszereda: „Dinamo este favorită”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, spune că formaţia sa este favorită în barajul cu divizionara secundă AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. „Suntem într-o formă bună, ne-am...
Ultima oră
Pe aceeași temă