17.8 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialUn vulcan din Munţii Harghitei ar putea erupe, după 32.000 ani în...

Un vulcan din Munţii Harghitei ar putea erupe, după 32.000 ani în care a fost stins

Un vulcan din Munţii Harghitei are potenţialul de a se reactiva, în ciuda faptului că este stins de peste 30.000 de ani, informează Mediafax.

Astfel, un studiu realizat de o echipă de vulcanologi de la Academia de Ştiinţe din Ungaria şi de la Universitatea Eötvös Lorand din Budapesta (ELTE) arată că masivul vulcanic Ciomatu din Munţii Harghitei are potenţialul de a se reactiva.

Coordonatorul echipei de cercetători maghiari, Szabolcs Harangi, a declarat, luni, pentru postul de televiziune public M1 că a dezvoltat alături de colegii săi o nouă metodă de analiză a camerelor magmatice. Cercetătorii maghiari au studiat, de asemenea, câteva metode de previzionare a activităţii vulcanice.

Vulcanul Ciomatu a erupt pentru ultima oară în urmă cu aproximativ 32.000 de ani şi nu prezintă semne de reactivare. Totuşi, această posibilitate există în continuare, precizează autorii studiului.

Studiul savanţilor maghiari va fi prezentat pe larg într-un articol ce va fi publicat în Journal of Volcanology and Geothermal Research în toamna acestui an.

Metodele lor de analiză şi previziune pot fi aplicate şi în cazul altor vulcani stinşi, care există în număr mare în lumea întreagă.

Masivul Ciomatu – Puturosu este un vulcan stins ce face parte structural şi poziţional din grupa Munţilor Harghitei. Reprezintă cea mai recentă structură a acestora şi aparţine de lanţul muntos al Carpaţilor Orientali. Cel mai înalt pisc este Vârful Ciomatu Mare, care are o înălţime de 1.301 metri.

În interiorul craterelor Muntelui Ciomatu s-au format lacul Sfânta Ana şi Tinovul Mohoş – o rezervaţie naturală de tip floristic şi faunistic.

Cele mai citite

Ciolacu: Intenţia clară a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că "intenţia clară" a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. Prezent la Braşov, unde...

Terminalul din Berceni al liniei STB 97 a fost mutat

Terminalul din Berceni al liniei 97 a fost mutat în stația „Pasaj Mihai Bravu”, anunță Societatea de Transport București (STB). Începând de astăzi, 14.05.2024, terminalul...

Rata inflației scade din nou, în timp ce prețurile continuă să crească

Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie 2024 la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au...
Ultima oră
Pe aceeași temă