13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialUnde pot vota francezii din România

Unde pot vota francezii din România

Cetățenii francezi din România pot vota, duminică, în trei orașe din țară: București, Iași și Cluj, informează Ambasada Franței, citată de Agerpres. Secțiile de vot vor fi deschise între orele 08.00 și 19.00. 

Secțiile de votare sunt amenajate la Ambasada Franței din Capitală, la Institutul Francez din Cluj-Napoca și la Institutul Francez din Iași.



Emmanuel Macron și Marine Le Pen sunt cei doi candidați care se vor înfrunta în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale.

Peste 1.300 de cetățeni francezi au votat în România și Republica Moldova — în circumscripția consulară a Ambasadei Franței la București — în primul tur al Prezidențialelor Franței, ce a avut loc pe 23 aprilie.

Rezultatele provizorii ale primului tur au fost publicate o zi mai târziu, pe site-ul misiunii diplomatice de la București.

Potrivit informațiilor publicate online, numărul de alegători înscriși, în primul tur, în circumscripția consulară a Ambasadei Franței la București a fost de 2.551, numărul celor care au votat ridicându-se la 1.346 (o rată de participare de 52,76 %) iar totalul voturilor exprimate a fost de 1.331.

Candidatul Emmanuel Macron a avut cele mai multe voturi în România și Republica Moldova — 524 (39,37%), urmat de François Fillon, cu 428 de voturi (32,16%), Jean-Luc Mélenchon — 179 de voturi (13,45%), Marine Le Pen — 81 de voturi (6,09%), Benoît Hamon — 70 de voturi (5,26%) și Nicolas Dupont-Aignan — 23 de voturi (1,73%).

În ordinea descrescătoare a voturilor primite au urmat François Asselineau — 12 voturi (0,90%), Jean Lassalle — 7 voturi (0,52%), Philippe Poutou — 5 voturi (0,37%), Jacques Cheminade — 2 voturi (0,15%) și Nathalie Arthaud — niciun vot.

Cetățenii francezi de pe teritoriul României și Republicii Moldova au avut, în primul tur de scrutin, secții de votare deschise în București, Cluj-Napoca, Iași și Chișinău.

Potrivit paginii oficiale de Facebook a Ambasadei Franței la București, prezența la vot din România și Republica Moldova a fost, la finalul lui aprilie, cu 8 procente mai mare decât cea din 2012. Cetățenii francezi din diaspora au la dispoziție peste 800 de secții de vot unde își pot exprima opțiunea la Prezidențiale.

Cele mai citite

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...

Echilibrul perfect: cum să îmbini mobilierul vintage cu designul modern

În ultimii ani, o tendință care a câștigat teren în designul interior este combinarea mobilierului vintage cu designul modern. Acest amestec neconvențional de stiluri...

Emilia Corbu, noua campioană naţională individuală la floretă

Scrimera Emilia Corbu, legitimată la CS Rapid Bucureşti, este noua campioană naţională individuală la floretă după ce a învins-o în finală pe Rebeca Cândescu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă