17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialUnul dintre supraviețuitorii de la Colectiv, audiat la DNA, s-a constituit parte...

Unul dintre supraviețuitorii de la Colectiv, audiat la DNA, s-a constituit parte civilă în dosar

Marian Leușteanu, unul dintre supraviețuitorii tragediei de la Colectiv, a fost audiat luni de procurorii Direcției Naționale Anticorupție și s-a constituit parte civilă în dosar.

"M-au chemat procurorii ca să dau declarații în cazul Colectiv, cum s-a întâmplat și dacă ne constituim ca parte civilă în proces. (…) Pentru mine, prietenii nu îi poți cumpăra în bani. Am pierdut doi de la masă de la mine plus mulți alții. Eu am scăpat, am stat cinci săptămâni internat la Bagdasar-Arseni, am fost tratat foarte bine de personalul respectiv și le mulțumesc încă o dată doctorilor, asistentelor și tuturor oamenilor care au avut grijă de noi acolo", a declarat Marian Leușteanu.

El și-a exprimat speranța că justiția își va face treaba în acest caz.

"Dacă justiția nu va găsi vinovați în acest caz foarte clar, cu 64 de morți, înseamnă că trebuie să plecăm repede din țara asta pentru că nu mai avem nicio șansă. Din această cauză, eu cred că justiția își va face treaba foarte bine, exemplar, pentru că este momentul să ne trezim la realitate, pentru că nu putem să uităm așa ceva, pentru că, dacă trecem cu vederea acest lucru, se va întâmpla din nou și vor cădea din nou alte vieți secerate", a mai spus acesta.

El și-a amintit de acele momente în care oamenii veneau să ajute la spital răniții de la Colectiv. "Veneau cu apă minerală studenții, din banii lor, la noi la spital. Mie mi s-a părut extraordinar. Era o România a ajutorului, a oamenilor care veneau aproape de noi și ne susțineau moral și fizic. (…) Nu știu cine va fi găsit vinovat, cum va fi vinovat, cum va plăti, dar cel mai important lucru pentru mine, pentru mulți oameni care sunt cu probleme sau care și-au pierdut copiii, foarte important este ca acest lucru să nu se mai repete niciodată", a afirmat Leușteanu.

Cele mai citite

Scandalul Clotilde Armand: Cum încalcă legea pentru a-și majora veniturile

În 2022, Clotilde Armand a primit lunar, pe lângă salariul său de aproximativ 4.000 de lei, un bonus, și acum este obligată să ofere...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...
Ultima oră
Pe aceeași temă