UPDATE 3: Premierul Emil Boc a anunţat că în coaliţie se va discuta, luni, despre elaborarea unui nou proiect de lege privind sistemul de sănătate, care nu va impune desfiinţarea SMURD sau privatizarea sistemului de urgenţă, transmite Mediafax. Totodată, primul ministru Premierul Emil Boc a lansat un apel pentru dialog, declarând că violenţa şi "cărămizile aruncate în stânga şi în dreapta" nu reprezintă o soluţie.
Boc a venit, duminică, la Spitalul Floreasca, pentru a-l vizita pe jandarmul rănit în timpul manifestaţiilor de sâmbătă, internat în această unitate medicală.
"M-am intersat de starea sănătăţii protestatarilor şi a jandarmului. Mă bucur că protestatarii nu sunt internaţi în spital şi nu au probleme grave de sănătate. L-am vizitat pe jandarmul rănit, iar starea acestuia este relativ stabilă, spre pozitiv", a spus Boc.
El a apreciat că dialogul şi nu acţiunile violente reprezintă singura soluţie de rezolvare a nemulţumirilor.
"Cred că dialogul este singura soluţie de rezolvare a tuturor problemelor. Jandarmii şi protestatarii au familii, au greutăţi, iar soluţia nu este să aruncăm cărămizi în dreapta şi în stânga, care pot pune în pericol viaţa, ci dialogul. Orice se poate repara şi negocia, mai puţin viaţa", a spus Boc.
Premierul a afirmat că măsurile adoptate de Guvern în perioada de criză nu au fost pe placul nimănui, dar au fost necesare, iar stabilitatea trebuie consolidată prin dialog, într-un context economic încă dificil.
El a asigurat că Guvernul va menţine permanent căile instituţionale de dialog.
UPDATE 2: Reprezentanţii Noii Drepte, asociaţia naţionalistă al cărei nume a fost asociată cu protestele din Piaţa Universităţii, neagă că şi-ar fi trimis trupele să incite la violenţă. Preşedintele şi fondatorul Tudor Ionescu, responsabil al departamentului Organizare al asociaţiei, a declarat pentru România liberă ca niciun membru al Noii Drepte nu a participat la protestele din ultimele zile.
"Noua Dreaptă nu are nicio legătură cu protestele organizate în ultimele zile. Respingem orice tentativă a mass media de a ne portretiza ca o armă în mâna opoziţiei împotriva lui Traian Băsescu sau a actualei guvernări. Credeţi că-mi era ruşine să spun DA, dacă am fi organizat noi? N-aveam niciun inters", a spus Tudor Ionescu.
Întrebat însă cum explică prezenţa unor tineri la manifestaţiile de sâmbătă care au fluturat steagul verde cu crucea celtică - simbolul Asociaţiei Noua Dreaptă, Tudor Ionescu a spus că există magazine online de unde astfel de accesorii se pot cumpără de către oricine.
"Eu nu spun acum că e o conspiraţie planetară. Dar orice simpatizant putea, de capul lui, să fluture steagul Noii Drepte. Noi nu răspundem pentru toţi simpatizanţii, că n-avem cum, doar pentru membrii şi militanţii asociaţiei", a explicat naţionalistul.
Fondatorul mişcării s-a declarat convins că în spatele protestelor se află USL, singurii care au de câştigat de pe urma acestor manifestaţii.
"Sunt persoane implicate în USL care au generat, agitat şi organizat aceste proteste. Şi să punem Noua Dreaptă alături de PSD, e prea mult, zic eu. Ne despart nişte linii ideologice clare", a spus Ionescu pentru România liberă.
Asociaţia Noua Dreaptă se prezintă ca "o mişcare, nu un partid". Organizaţia de extremă dreaptă, al cărei nume este pomenit la multe dintre protestele autohtone, s-a înfiinţat în anul 2000.
"Încă de la întemeiere ducem o luptă permanentă de trezire a conştiinţelor si de avertizare asupra pericolelor care ameninţă neamul românesc. Prin tot ceea ce întreprindem dorim să contribuim la resurecţia identitară şi spirituală a românilor de pretutindeni", potrivit site-ului organizaţiei.
UPDATE 1: Pe fondul protestelor de stradă din ultimele zile, a ieşit la rampă şi finanţatorul Stelei, Gigi Becali, cu un atac xenofob la Adresa lui Raed Arafat. Potrivit Realitatea.net, care citează GSP TV, în viziunea lui Becali părintele SMURD nu ar trebui sprijinit pe motiv că este arab. Omul de afaceri din Pipera mai acuză, printre altele, că mitingurile din Capitală au fost înţesate de suporteri din galeria echipei pe care o conduce.
"Am fost scârbit când am văzut că mii de români au ieşit în stradă ca să-i ia apărarea unui arab împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Chiar dacă ar fi greşit Băsescu, n-ai voie să-i iei apărarea unui arab! M-am uitat cu scârbă la televizor! Mi-e scârbă de romanii care au ieşit în stradă! Arafat să se ducă la el în ţară, la arabi, acolo! Cum să ţin cu un arab împotriva preşedintelui ţării mele? Să nu mai pună ministru arab în viaţa lor!".
Presa internaţională relatează pe larg despre manifestaţiile din România, notând că este vorba de cel mai ample proteste de la venirea la putere a preşedintelui Traian Băsescu, pe fondul stării generale de nemulţumire din cauza politicilor de austeritate, potrivit Mediafax.











