UPDATE Autostrada A2 ramane blocată, la km 45 fiind prinse în zăpadă peste 50 de TIR-uri. Şoferii au refuzat să-şi părăsească maşinile, în ciuda ajutorului oferit de jandarmii care se află la faţa locului pentru a oferi ajutor celor blocaţi în maşini şi pentru a încerca să degajeze autostrada pentru ca circulaţia să poată fi reluată dimineaţă, potrivit Hotnews.
Alte 40 de persoane au refuzat să-şi părăsească automobilele, deşi jandarmii au asigurat paza. Peste 210 prsoane se află deja în adaposturile improvizate.
UPDATE Autostrada Bucureşti-Constanţa şi 21 de drumuri naţionale rămân închise, potrivit reprezentanţilor CNADNR, care menţionează că a fost redeschisă circulaţia şi pe DN 1 D între Ciorani (Prahova) şoi Urziceni (Ialomiţa), potrivit Mediafax.
"Pe Autostrada 2 Bucureşti-Constanţa sunt suluri de zăpadă şi de patru metri. Echipele lucrează şi avem acolo 40 de utilaje", a declarat Ecaterina Munteanu, director adjunct al Direcţiei Întreţinere şi Siguranţa Circulaţiei din CNADNR.
Munteanu a spus că în prezent echipel lucrează pentru a deschide tronsonul Bucureşti-Olteniţa de pe DN4 şi Bucureşti-Urziceni de pe DN2.
Referitor la circulaţia pe calea ferată, directorul de marketing al CFR Călători, Adrian Vlaicu, a spus că sâmbătă vor fi anulate doar două trenuri pe relaţia Bucureşti Nord-Baloteşti-Aeroport Otopeni şi Bucureşti Nord-Bucureşti Obor.
El a adăugat că în gara Bucureşti Nord trenurile sosesc cu o mică întârziere, iar cele care pleacă circulă fără probleme.
UPDATE Traficul rutier pe întregul traseu al Centurii Bucureşti a fost deschis pentru toate categoriile de vehicule, circulaţia fiind, de asemenea, reluată pe trei drumuri naţionale.
Şi traficul pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, atât pe calea I cât şi pe calea II, a fost deschis de la 16.30 pentru toate categoriile de vehicule.
Vezi aici lista drumurilor care au fost deschise.
UPDATE Ministerul Administraţiei şi Internelor a intervenit cu 2.000 de angajaţi şi cu 700 de mijloace de intervenţie pentru ajutarea persoanelor blocate din cauza ninsorilor şi a viscolului şi degajarea drumurilor, 211 persoane fiind încă blocate la Urziceni, zonă unde se ajunge dificil.
Secretarul de stat din Ministerul Administaţiei şi Internelor Mihai Capră a declarat, vineri seară, că 26 de drumuri naţionale sunt blocate, majoritatea fiind închise preventiv pentru asigurarea condiţiilor de deszăpezire.
Totodată, 25 de drumuri judeţene sunt blocate în prezent, situaţia acestora fiind importantă la nivel local şi urmând să fie rezolvată în cel mai scurt timp, a spus Mihai Capră.
O zonă foarte afectată rămâne Urziceni unde în continuare sunt cazate 211 persoane, accesul spre această zonă fiind dificil.
"Nu putem vorbi de autovehicule blocate, defluirea se face sub comanda poliţiei, maşinile îşi aşteaptă rândul pentru că se circulă pe un singur fir", a spus secretarul de stat din MAI.
Acesta a menţionat că alimentarea cu energie electrică este afectată în 131 de localităţi.
La rândul său, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat că 28 de persoane au fost evacuate cu cinci elicoptere ale MAI, din care cinci dedicate acordării de servicii SMURD.
Dintre cele 28 de persoane, 14 trebuiau să ajungă la şedinţe de dializă, unii fiind deja întârziaţi de două zile, ceea ce le punea viaţa în pericol, iar restul erau lăuze şi cu bebeluşii lor, un nou-născut în stop cardiorespirator, resuscitat şi transportat la Bucureşti, o persoană în şoc septic şi alta cu hemoragie digestivă superioară.
Cele cinci elicoptere SMURD au intervenit în 23 de cazuri din Călăraşi, două din Giurgiu şi câte unul din Ialomiţa, Buzău, Teleorman, Argeş, a mai spus Arafat.
UPDATE Traficul rutier pe DN 5 Bucureşti - Giurgiu a fost reluat pe ambele sensuri, vineri după-amiază, fără restricţii, după ce nămeţii din zona Uzunu, Călugăreni - Adunaţii Copăceni au fost îndepărtaţi de către jandarmi, militari, pompieri şi drumari, care au lucrat peste 24 de ore în acest sens. Citeşte aici ştirea integrală.
UPDATE Premierul Emil Boc a plecat din Bucureşti cu un elicopter al Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru a survola o parte din zonele afectate de ninsorile din ultimele zile.
"Zăpada se pare că este foarte bună pentru agricultură, dar nu şi pentru trafic. Reintrăm în normalitate, dar aceasta mai presupune un anumit interval de timp", a spus Boc.
UPDATE Traficul rutier pe Autostrada Soarelui, pe sectorul Cernavodă - Feteşti, a fost reluat, informează Infotrafic.
Poliţia Rutieră recomandă şoferilor să circule cu prudenţă, cu o viteză adaptată permanent condiţiilor meteo-rutiere şi să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculul dinainte, pentru a nu fi implicaţi în evenimente nedorite.
Reprezentanţii CNADNR au anunţat, vineri după-amiază, că 39 de sectoare de drum şi drumuri naţionale sunt în continuare blocate, autostrada Bucureşti-Constanţa şi centura Bucureştiului rămân închise, iar pe autostrada Bucureşti-Piteşti circulaţia a fost redeschisă pe sensul dinspre Capitală.











