Audierea publică a fost iniţiată de socialiştii şi liberalii europeni şi va fi transmisă în direct de postul de televiziune Antena 3, care l-a trimis în acest scop la Bruxelles pe moderatorul Răz-van Dumitrescu. Având în vedere că atât Cristian Pîrvulescu, cât şi Victor Alistar se află pe lista coali-ţiei organizaţiilor neguvernamentale care au primit de la USL oferta de finanţare din bani publici, după cum a dezvăluit în exclusivitate RL, am încercat să aflăm dacă invitaţia primită de la USL poate fi considerată o nouă etapă în ofensiva opoziţiei de a-şi securiza sprijinul societăţii civile într-un an electoral cu o miză politică evidentă.
Cristian Pîrvulescu este decan la Şcoala Naţională de Studii Administrative şi Politice (SNSPA), preşedintele asociaţiei neguvernamentale „Pro Democraţia", cunoscută mai ales pentru activitatea de observator independent la alegeri locale, parlamentare şi prezidenţiale. Cristian Pîrvulescu este şi un publicist de marcă, printre publicaţiile unde scrie constant numărându-se şi „România liberă".
În anul electoral 2008, alături de alţi reprezentanţi ai unor organi-zaţii neguvernamentale (ONG), a solicitat tuturor partidelor să găsească o formulă de finanţare din bani publici a ONG-urilor, dar n-a primit răspuns. Abia anul acesta, pe 19 ianuarie mai precis, USL şi-a adus aminte de cererea ONG-urilor şi le-a trimis o propunere de pact care includea şi mai multe prevederi privind finanţarea acestora din surse publice.
În timp ce Mircea Toma, preşedintele Active Watch, a catalogat propunerea USL ca fiind „vulgară", Cristian Pîrvulescu a considerat‑o „binevenită".
Contactat ieri pentru a vorbi despre participarea la dezbaterea organizată de USL la Bruxelles, Pîrvulescu a admis că în acea ofertă, ca şi în invitaţia opoziţiei de a participa la audierea publică de la Parlamentul European, „există interese politice", dar că el a acceptat invitaţia deoarece „oricum eram la Bruxelles pentru o întrunire CES, altfel n-aş fi participat, şi este o bună oportunitate de a vorbi despre demo-craţia din România".
Cristian Pîrvulescu: „Nu pot să tratez simplist tema bazată pe întrebarea dacă în România e dictatură sau democraţie, ci am spus şi voi spune că în România demo-craţia e fragilă, e în suferin-ţă deoarece nu se respectă, spre exemplu, drepturile rromilor şi ale mino-rităţilor sexuale, nu se acceptă dialogul cu aceste mino-rităţi. De asemenea, admit faptul că atunci când protestatarii folosesc violenţa, statul, prin structurile sale, trebuie să le oprească, dar fără abuzuri. De asemenea, admit că protestele şi cererile celor din Piaţa Universităţii sunt o formă de manifestare a demo-craţiei, dar această democraţie îi protejează doar pe cei bogaţi(...). Este la fel de adevărat că USL se foloseşte de contextul de acum".
Întrebat dacă participarea la o dezbatere cu o încărcătură politică evidentă, prin care USL încearcă să discrediteze internaţional coaliţia aflată la putere şi pe preşedintele ţării, nu va pune un semn de întrebare asupra neutra-lităţii asociaţiei „Pro Democraţia", care a îndeplinit rolul de arbitru neutru în alegerile trecute, Cristian Pîrvulescu ne-a declarat: „Faptul că am considerat oferta de finanţare a USL binevenită şi faptul că particip la această audiere publică de la Bruxelles la in-vitaţia europarlamentarilor so-cia-lişti şi liberali nu afectează echidistanţa Pro Democraţia, care va fi un observator la alegeri la fel de obiectiv şi imparţial ca şi până acum".
Cine este controversatul Victor Alistar
Victor Alistar este director executiv al Transparency International România. El nu ne-a răspuns la telefon pentru a explica de ce a fost invitat de USL la Bruxelles pentru a vorbi în faţa parlamentarilor europeni despre derapajele puterii.
Alegerea făcută de USL prin invitarea la Bruxelles a lui Victor Alistar a produs uimire printre liderii mai multor organizaţii guvernamentale care au menţionat, printre altele, faptul că Alistar a fost acuzat de două ori de fals şi uz de fals şi are un dosar penal în instrumentare.
Fosta preşedintă a Transparency Internaţional România, Raluca Prună, acum înalt funcţionar la Comisia Europeană, ne-a relatat motivele pentru care a făcut plângere penală împotriva lui Alistar. Redăm fragmente.











