15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialUPDATE: Valea Jiului: 60 de mineri de la Lonea s-au blocat în...

UPDATE: Valea Jiului: 60 de mineri de la Lonea s-au blocat în subteran. Protestul s-a încheiat

UPDATE: Cei peste 60 de mineri de la exploatarea de huilă Lonea, care s-au blocat în subteran, au renunțat la forma de protest, după ce, în urma negocierilor dintre sindicaliști şi conducerea Complexului Energetic Hunedoara, s-a stabilit ca aceștia să beneficieze de prime de Paște în valoare de 250 de lei, potrivit Mediafax

Preşedintele Sindicatului “Muntele”, Petre Nica, a declarat că minerilor le vor fi acordate prime de Paşte în valoare de 250 de lei. Ortacii urmează să primească banii vineri.

“Ca urmare a negocierilor purtate în cursul zilei de astăzi (joi – n.r.), am încheiat un protocol cu administrația Complexului Energetic Hunedoara. Minerii vor primi tichete cadou în valoare de 250 de lei, ca primă de Paște, până vineri. De asemenea, vor fi acordate tichetele cadou restante de luna trecută”, a declarat președintele Sindicatului “Muntele”, Petre Nica.

———

O parte dintre minerii care lucrează la exploatarea de huilă Lonea s-a blocat intenționat joi în subteran, relatează Agerpres

De asemenea, minerii de la  Vulcan au intrat cu întârziere la schimbul de dimineață, după ce Sindicatul “Muntele” și conducerea Complexului Energetic Hunedoara nu au reușit să ajungă la o înțelegere privind acordarea primelor de Paște.

“Schimburile 3 și 4 de la Mina Lonea au rămas în subteran peste programul normal de lucru. La Vulcan, salariații au refuzat să intre în mină, dar în urma discuțiilor purtate cu liderul de sindicat au acceptat să înceapă lucrul”, a declarat joi președintele Sindicatului “Muntele”, Petre Nica.

Citește și: Minerii de la CE Oltenia suspendă protestele

Peste 60 de mineri din schimburile trei și patru de la Mina Lonea au refuzat să iasă din subteran după programul de lucru, a declarat Nica, potrivit Mediafax

El a precizat că ortacii sunt nemulțumiți că prima de Paște, de 230 de lei care se oferă sub formă de tichete cadou, prevăzută în contractul colectiv de muncă este mult mai mică decât cea de anul trecut, de 400 de lei, tot sub formă de tichete cadou.

”Oamenii consideră că primele de Paște au fost înjumătățite și au ales această formă de protest pentru a atrage atenția asupra problemelor. Minerii care intră în subteran nu sunt vinovați de faptul că managementul a fost deficitar și că anul 2014 a fost încheiat cu multe minusuri, motiv pentru care ministrul (ministrul Energiei, Andrei Gerea – n.r.) a schimbat conducerea Complexului Energetic Hunedoara”, a declarat Petre Nica.

Potrivit lui Nica, miercuri seară au avut loc discuții între sindicaliști și conducerea CEH, care are în administrare cele patru mine din Valea Jiului rămase deschise. Discuțiile au fost reluate în cursul dimineții, însă până acum nu s-a găsit nicio soluție.

Citește și: Vâlcea: Sute de mineri protestează față de prevederile noului contract colectiv de muncă

El a precizat că, în noaptea de miercuri spre joi, directorul CEH, Aurel Niculescu, și liderul sindical al Minei Lonea au intrat în subteran pentru a discuta cu minerii, însă nu au reușit să-i convingă să renunțe la grevă.

Nica a precizat că și minerii de la Vulcan au refuzat să intre în mină, dar în urma discuțiilor avute cu liderul de sindicat au acceptat să înceapă lucrul.

În cele patru exploatări miniere rămase deschise în Valea Jiului mai lucrează 4.500 de ortaci, dintre care 3.500 în subteran, restul fiind personal auxiliar.

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....
Ultima oră
Pe aceeași temă