12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialValentin Ceaușescu nu-și poate recupera tabloul lui Gheorghe Petrașcu

Valentin Ceaușescu nu-și poate recupera tabloul lui Gheorghe Petrașcu

Valentin Ceauşescu nu poate recupera un tablou al lui Gheorghe Petraşcu. Cererea prin care fiul fostului șef al statului solicita ca Muzeul Naţional de Artă al României să fie obligat să îi returneze tabloul "Natură moartă cu ulcică de aramă" a fost respinsă de Judecătoria Sectorului 5, pe motiv că o altă instanţă s-a pronunţat deja în acest sens, informează Mediafax.

Instanţa a respins acţiunea ca lipsită de interes, având în vedere că în favoarea lui Valentin Ceauşescu s-a pronunţat deja o sentinţă, prin care s-a dispus restituirea operei de artă. Mai exact, este vorba despre o sentinţă a Judecătoriei Sectorului 1, din 2 octombrie 2009, de executare silită a Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR), după ce instituţia a refuzat să îi returneze lui Valentin Ceauşescu tabloul "Natură moartă cu ulcică de aramă".

Decizia Judecătoriei Sectorului 5 nu este definitivă şi poate fi contestată cu apel de către fiul fostului dictator Nicolae Ceauşescu.

Valentin Ceauşescu a acţionat în instanţă, în 12 noiembrie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi Muzeul Naţional de Artă al României, pentru ca MNAR să-i returneze tabloul "Natură moartă cu ulcică de aramă", semnat de Gheorghe Petraşcu.

Pentru a-şi susţine cererea, Valentin Ceauşescu a depus la dosar o sentinţă dată de Tribunalul Bucureşti, prin care s-a decis "restituirea către petentul Ceauşescu Valentin a tuturor bunurilor cu privire la care au fost dispuse măsuri de indisponibilizare şi confiscare prin ordonanţele sus-menţionate şi care nu au fost restituite, bunuri ridicate de la acesta şi de la numitul Ceauşescu Nicu". Decizia pronunţată în 21 septembrie 2006 de instanţa bucureşteană a fost confirmată, în 26 ianuarie 2007, de Curtea de Apel Bucureşti.

În plus, Valentin Ceauşescu a depus şi o decizie a Judecătoriei Sectorului 1, din 2 octombrie 2009, de executare silită a MNAR, după ce instituţia a refuzat să îi returneze tabloul.

Pe de altă parte, în cadrul unei întâmpinări semnată de procurorul general al României, Tiberiu Niţu, se arată că, potrivit legii, Valentin Ceauşescu nu mai poate intra în posesia tabloului.

"Dreptul material la acţiune al reclamantului s-a prescris la data de 19 aprilie 2010. (…) Reclamantul nu justifică un interes legitim şi actual în exercitarea acţiunii civile, având în vedere că acesta beneficiază deja de o hotărâre judecătorească prin ale cărei dispoziţii s-a dispus restituirea bunurilor ridicate de la acesta şi de la defunctul Ceauşescu Nicu", subliniază PICCJ, prin întâmpinarea semnată de procurorul general Tiberiu Niţu.

Totodată, la dosar este depusă şi o întâmpinare semnată de Muzeul Naţional de Artă al României în care se arată că Valentin Ceauşescu este de "rea-credinţă", pentru că a cerut şi, ulterior, a primit în instanţă un număr de şapte tablouri care de fapt aparţineau statului român.

"Tablourile se aflau în 1990 în administraţia fostei Gospodării de Partid, a cărei succesoare este astăzi Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat. Locuinţa ocupată de Ceauşescu, fiind de protocol, era parţial mobilată şi dotată, inclusiv cu tablouri de patrimoniu ce fuseseră achiziţionate de MNAR pentru Gospodăria de Partid. Cu toate că aceste şapte tablouri fuseseră achiziţionate de MNAR şi transferate Gospodăriei de Patrimoniu şi de aici în locuinţa reclamantului Ceauşescu, (…) MNAR a fost nevoită să restituie reclamantului aceste tablouri, deşi aveau pe verso numere de inventar ale Gospodăriei de Patrimoniu şi prin urmare nu aparţineau reclamantului", au explicat reprezentanţii muzeului, în documentul depus la dosar.

Tablourile la care MNAR face referire sunt semnate de Iosif Iser, Alexandru Ciucureanu, Nicolae Tonitza şi Dumitru Ghiaţă.

Cele mai citite

Nicu Ștefănuță: „Cetățenii vor putea să fie despăgubiți de primării dacă se îmbolnăvesc din cauza aerului poluat”

Românii care se îmbolnăvesc din cauza poluării pot cere despăgubiri autorităților locale, după ce directiva privind calitatea aerului a fost votată astăzi la Strasbourg...

Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Când va fi audiat Ion Iliescu

Parchetul General a anunţat punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii,...

Marcel Ciolacu anunță construcția noului stadion Dan Păltinişanu din Timișoara. Ce capacitate va avea

Premierul Marcel Ciolacu anunță, joi, noi investiții în Timiș, respectiv construcția noului stadion Dan Păltinişanu, cu o capacitate de 30 de mii de locuri,...
Ultima oră
Pe aceeași temă