12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialVaslui: Bărbat, arestat după ce şi-a înjunghiat vărul

Vaslui: Bărbat, arestat după ce şi-a înjunghiat vărul

Un bărbat în vârstă de 37 de ani din Bârlad, judeţul Vaslui, a fost arestat, luni, pentru tentativă de omor, după ce l-a înjunghiat cu un cuţit în gât pe vărul său, potrivit Mediafax

Între cei doi bărbați a izbucnit o altercaţie în faţa unui local din municipiul Bârlad, după ce unul dintre ei a încercat să aplaneze o dispută între celălalt şi un nepot al celor doi, potrivit poliţiştilor vasluieni

Ca urmare, cel de-al doilea bărbat, în vârstă de 37 de ani, a scos un cuţit pe care îl avea la el şi l-a înjunghiat în gât pe vărul său, în vârstă de 30 de ani. Victima a reuşit însă să sune la numărul de urgenţă 112 pentru a solicita intervenţia unei ambulanţe.

Citește și: Severin: O femeie a fost ucisă de câinele său, în timp ce îi dădea mâncare

Bărbatul rănit a fost transportat în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Bârlad, unde medicii i-au pus diagnosticul de plagă înjunghiată cervical, potrivit purtătoarei de cuvânt a Poliţiei Judeţene Vaslui Mihaela Ştraub.

În consecinţă, poliţiştii de la investigaţii criminale, sub coordonarea unui procuror, au început cercetările în acest caz pentru tentativă de omor, a afirmat sursa citată.

Agresorul a fost iniţial reţinut de poliţişti, iar apoi a fost prezentat în faţa magistraţilor Judecătoriei Bârlad, care au emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru tentativă de omor.

Bărbatul este recidivist, în trecut fiind condamnat pentru tâlhărie.

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă