15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialVerdict în cazul Larei Șaban

Verdict în cazul Larei Șaban

Pe 3 mai 2012, Lara Șaban era ucisă cu sânge rece, la numai 27 de ani. După doi ani de procese, Curtea de Apel Constanța a stabilit, ieri, sentința definitivă în acest caz: Gilberto Ghiunal Şaban, care este chiar fratele victimei, şi George Davidescu au fost găsiți vinovați și condamnaţi definitiv la închisoare pe viaţă, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, și la șapte ani pentru tâlhărie. Pedepesele au fost contopite, iar cei doi vor sta tot restul vieții după gratii.

Ucisă pentru bani

Lara Şaban locuia în Turcia de aproximativ şapte ani, având o relaţie de concubinaj cu un important om politic local, Huseyn Sipahi. Femeia a călătorit din Turcia în Constanța având asupra sa peste 125.000 de dolari în numerar, bani pe care intenţiona să îi folosească pentru a cumpăra un apartament mamei sale. Imediat după sosirea în țară, femeia a cumpărat de la un magazin de profil o casă de bani pe care a amplasat-o în locuinţa sa din Constanţa, unde a pus și banii. În urma audierii persoanelor şi investigaţiilor, anchetatorii au stabilit că Lara Şaban obişnuia să poarte în permanenţă asupra ei o sumă considerabilă de bani, de aproximativ 2.000-3.000 de euro, dar şi să cheltuiască sume chiar mai mari cu ocazia ieşirilor în cluburi. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că, la data de 3 mai 2012, în jurul orei 17.30, inculpaţii au ucis-o pe Lara Şaban (sora unuia dintre inculpaţi) cu scopul de-ai fura banii, după care au ascuns cadavrul victimei. Lara Șaban avea o fetiţă de trei ani, care acum se află în grija tatălui, în Turcia. „A fost ucisă cu o lovitură foar-te puternică în cap, cu un corp contondent, cel mai probabil un ciocan”, spunea în 2012 Andrei Bodean, procurorul de caz de atunci. Cei doi au învelit cadavrul într-un celofan şi, după circa cinci ore de la comiterea crimei, l-au pus în¬tr-o maşină şi l-au abandonat pe câmp, în apropierea oraşului Năvodari.

Nu și-au recunoscut fapta

Cei doi inculpaţi nu şi-au recunoscut fapta, dar au dat decla-raţii contradictorii. De exemplu, Şaban Gilberto Ghiunal spune că era în portul Constanţa la un anumit moment dat, dar camerele video stradale l-au surprins în apropierea staţiunii Mamaia. Procurorii au avut însă dovezi. Suspecţii au văruit apartamentul, pentru a acoperi urmele. Cu toate acestea, în urma unei perechziţii realizate pe 28 mai 2012 în apartamentul în care stătea Lara, au fost identificate, pe pereţii interiori ai apartamentului, în mai multe zone ale acestuia, pete şi stropi de culoare brun-roşcat cu aspect de sânge coagulat. De asemenea, pe mai multe porţiuni, pereţii interiori ai apartamentului prezentau urme de zugrăvire proaspătă, sub care, în spectru de lumină ultravioletă, au fost puse în evi-denţă pete ce prezintă fluores¬cenţă gălbuie. Într-unul din holurile apartamentului s-a constatat că mocheta lipseşte şi că plinta de la baza peretelui prezintă un număr de trei pete de culoare brun-roşcat cu aspect de sânge coagulat, de formă neregulată.

„Cinismul inculpaţilor rezultă şi din împrejurarea că, după săvârşirea faptei, aceştia au abandonat cadavrul pe un câmp de la marginea oraşului Năvodari, pradă animalelor sălbatice. Mobilul omorului, respectiv lăcomia şi dorinţa de îmbogăţire fără muncă, este un alt indiciu în sensul periculozităţii deosebite a inculpaţilor. Nu se poate face abstracţie nici de sângele rece al inculpaţilor. care au condus din Constanţa şi până în Năvodari având în autoturism cadavrul – victimei”, au declarat procurorii.

Cele mai citite

Premierul spaniol Pedro Sanchez ia o pauză de la îndatoririle publice: „ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”

„ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”, a spus Sanchez într-o scrisoare împărtăşită pe contul său de pe platforma X. „Am...

Joe Biden a promulgat legea ce prevede pachetul de ajutor pentru Ucraina, Israel și Taiwan

Preşedintele american Joe Biden a promulgat miercuri proiectul lege foarte disputat, care prevede un nou ajutor în valoare de 95 de miliarde de dolari...

Eșecul lui Nicușor Dan: Capitala îngheață, Promisiunile se Topesc

Avaria care a lăsat jumătate din Capitală fără apă caldă este simbolul eșecului sub administrația lui Nicușor Dan. Începând din 2020 cu promisiuni de...
Ultima oră
Pe aceeași temă