16.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialVerificări DNA la Primăria Zalău

Verificări DNA la Primăria Zalău

Procurorii anticorupție au efectuat, în cursul zilei de luni, o serie de verificări la Serviciul Fond Funciar din cadrul Primăriei Zalău. Procurorii DNA verifică date privind mai multe dosare care vizează reconstituirea dreptului de proprietate.

“Reprezentanți ai DNA efectuează, luni, verificări la Serviciul Fond Funciar, Registru Agricol, în mai multe dosare privind reconstituirea dreptului de proprietate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Zalău, Maria Manuela Ghiuruţan, pentru Mediafax

Aceasta nu a precizat despre ce dosare este vorba, şi nici despre perioada vizată de verificările DNA.

În urmă cu două săptămâni, tot la Primăria Zalău au avut loc percheziţii ale procurorilor DNA, care vizau, cu acea ocazie, contractele administrațiilor locale cu firma Coral Impex, încheiate în perioada 2013-2015, în cadrul verificărilor care au avut loc la administraţiile locale a mai multor localităţi

Cele mai citite

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinat asupra premierului slovac Robert Fico a fost plasat în arest preventiv

Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea...

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....

Mircea Geoană critică dur sistemul de vot din România: Este cel mai primitiv din toată Europa

Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul...
Ultima oră
Pe aceeași temă