16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialVicepremierul Oprea l-a decorat pe șeful Biroului FBI în România

Vicepremierul Oprea l-a decorat pe șeful Biroului FBI în România

Șeful Biroului FBI din România, Russell Ashenden, a fost decorat cu Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne.

Decorația a fost înmânată de vicepremierul Gabriel Oprea, ministru de Interne, într-o ceremonie care s-a desfășurat joi la sediul MAI.

Evenimentul a fost anunțat printr-un comunicat al MAI, fără a fi oferite detalii despre vreo acțiune specială desfășurată în comun de MAI și FBI în ultima perioadă.

Potrivit comunicatului, decorația s-a acordat oficialului FBI “în semn de apreciere a contribuției aduse la consolidarea relațiilor dintre Ministerul Afacerilor Interne și structurile de aplicare a legii din Statele Unite ale Americii”.

“În domeniul afacerilor interne, cooperăm foarte bine, în special pe linia combaterii criminalităţii informatice şi a traficului de droguri. Sprijinul informațional și operativ al FBI în instrumentarea unor cauze comune extrem de complexe a fost substanțial şi sunt convins că aşa va rămâne”, a declarat vicepremierul Oprea.

Șeful Biroului FBI din România, Russell Ashenden, l-a însoţit pe vicepremierul Gabriel Oprea în recenta lui vizită în Statele Unite.

Citeşte şi:  Guvernul a aprobat Strategia Națională de Ordine și SIGURANȚĂ Publică. Ce AMENINȚARE ignoră autoritățile române

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu, ferm convins că România va avea până la sfârșitul anului o inflație de sub 5%

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că trendul inflaţiei este unul descendent, iar pe finalul acestui an va coborî sub cinci la sută. Acesta a...

Zona din fața casei – amenajări necesare pentru a completa estetic și funcțional spațiul

În fața casei tale, există o zonă care poate fi un spațiu deosebit pentru a-ți...

AUDIO. Dan Podaru propune construirea de campusuri pentru preșcolari și elevi în sectorul 1

Candidatul Partidului Ecologist Român (PER) la funcția de primar al sectorului 1, Dan Podaru, propune construirea unor campusuri cu grădinițe, școli, afterschool-uri și spații...
Ultima oră
Pe aceeași temă