14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialVictor Ponta: Nu mai vreau să fiu șef la PSD, nu mai...

Victor Ponta: Nu mai vreau să fiu șef la PSD, nu mai vreau nicio funcție, dar nici nu vreau să ne batem joc de oameni

Fostul premier Victor Ponta susține că își dorește ca actualul guvern să aibă succes. Pe de altă parte, el a atras atenția că este important ca Executivul să fie condus de un singur om, întrucât, în sens contrar, „se va prăbuși”.

 

Victor Ponta susține că nu își mai dorește să dețină funcții în PSD și nici să îi ia locul șefului social-democrat Liviu Dragnea.

„Partidul m-a consultat în Guvernul Ponta privind deciziile luate, în Guvernul Grindeanu nu. Nu am vorbit niciodată cu nimeni de la partid și eu mă preocup ca deputat de Gorj și, în special, de Complexul Energetic Oltenia. Nu mai vreau să fiu șef la PSD, nu mai vreau nicio funcție, dar nici nu vreau să ne batem joc de oameni. Dacă ne luăm după propagandiști din ăștia care ieri și-au dat seama că vreau eu să îi iau locul lui Dragnea, nu vreau să îi iau niciun loc lui Dragnea. Eu vreau să aibă performanță PSD că sunt PSD-ist, performanță înseamnă să salvăm Complexul Energetic Oltenia. Știți, dacă facem propagandă, noi ne supărăm pe propaganda securiștilor, dar facem și noi propagandă la fel. (…) Nu fac parte din conducere, nu vreau să fac parte din conducere, nu sunt consultat, nu sunt informat, mă informez din presă”, a spus Victor Ponta.

În ceea ce privește Executivul Grideanu, el a afirmat că „își dorește să aibă succes”.

„Sper să o ia de la capăt bine (Guvernul — n.r.) și îmi doresc enorm de mult ca Guvernul Grindeanu să aibă succes. Știu un singur lucru, am fost prim-ministru atâta timp, dacă nu conduce un singur om Guvernul, Guvernul se prăbușește. Uitați-vă la Guvernul Cioloș pe care îl conducea și domnul Iohannis, a fost un dezastru. Dacă domnul Grindeanu o să conducă Guvernul o să fie bine, dacă vrem să îl conducem toți, o să fie rău. I-am spus domnului Grindeanu — “Nu asculta de mine, fă tu ce crezi, dar fă”, a mai spus Victor Ponta.

Marți, fostul premier Victor Ponta afirma că principala problemă a României este, care este asemenea unui avion cu „trei piloți”, care „are toate șansele să se prăbușească rapid”. 

„Îi promisesem domnului Grindeanu că o să ne vedem când vin în ţară. Eu mi-am dat seama că, dacă mă duc la guvern, nu apuc să intru pe poartă, că cineva îl sună pe Dragnea. Ideea că merg eu să mă duc să îi spun lui Grindeanu cum să se bată cu Dragnea nu e adevarată. De principiu, un avion care are doi piloţi, de aia unul e pilot şi altul copilot, are mari şanse să aiba probleme la decolare, la aterizare, la drum că se bat aia doi pe manşă (…) Are o primă problemă avionul acesta în România cu doi piloţi”, a afirmat el.

Fostul șef al Executivului a continuat precizând că motoarele țării nu sunt protestele sau ordonanțele, ci economia, investițiile, bugetul.

„Oricât de bine se înţelege cu Liviu Dragnea…Deci o coabitare în trei, un avion cu trei piloţi, din punctul meu de vedere, are toate şansele să se prăbuşească rapid. Cum să se prăbuşească? Nu cu proteste sau cu ordonanţe. (…) motoarele unei ţări sunt economia, investiţiile, fondurile europene, bugetul, încasările la buget, situaţia din energie. Nimeni nu s-a ocupat în aceste doua luni de aceste probleme pentru că nu au putut, săracii. Timpul trece, s-au dus două luni, sper să se mai calmeze lucrurile. Grindeanu e singurul care are aceste probleme. Mâine nu sunt medicamente, vin inundaţiile… Nu e treaba lui Dragnea. Sper din toata inima să se ocupe şi să intre în pielea prim-ministrului, să îşi ia manşa. Trebuie cât mai repede să îşi conducă guvernul”, a mai spus Victor Ponta.


Citește și: Grindeanu, despre Victor Ponta: Avea dreptul să voteze sau nu, cele două ordonanțe

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat că, în calitatea de parlamentar, Victor Ponta putea să voteze sau nu Ordonanțele 13 și 14 în plenul Camerei Deputaților. Această remarcă vine în urma acuzațiilor fostului premier Victor Ponta, care a spus despre OUG 13 și 14 că totul a fost o greșeală.


Fostul premier Victor Ponta a lansat, marți, un atac la adresa președintelui Klaus Iohannis. Astfel, el a afirmat că, în timp ce șeful statului „mănâncă pe gratis” la reuniuni și mese oficiale, „România nu mai are deloc politică externă”.


Victor Ponta, despre coaliția de guvernare: Un avion cu trei piloţi are toate şansele să se prăbuşească rapid. Sper ca Grindeanu să intre în pielea prim-ministrului, să își ia manșa

Fostul premier Victor Ponta consideră că principala problemă a României este, care este asemenea unui avion cu „trei piloți”, care „are toate șansele să se prăbușească rapid”.


 

Cele mai citite

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...

Taylor Swift, atac la adresa lui Kim Kardashian? “thanK you aIMee”

Swift, în vârstă de 34 de ani, și-a surprins fanii în primele ore ale zilei de 19 aprilie, după ce a lansat un album...
Ultima oră
Pe aceeași temă