16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialVictor Ponta a contestat decizia Consiliului Naţional de Atestare, privind retragerea titlului...

Victor Ponta a contestat decizia Consiliului Naţional de Atestare, privind retragerea titlului de doctor

Fostul premier Victor Ponta a contestat, la finalul săptămânii trecute, decizia Consiliului Naţional de Atestare de retragere a titlului de doctor, informează Digi24.

În maximum 10 zile, o comisie va prelua și va analiza contestația. În cazul în care va fi aprobată, cazul ar putea fi reanalizat, în decurs de 45 de zile.

„Deocamdată nu pot să iau nicio decizie. Domnul Victor Ponta a făcut o contestaţie pe care a înaintat-o cabinetului ministrului şi UEFISCDI. Această contestaţie va fi evaluată, se va da un verdict. Abia după aceea, în funcţie de acest verdict al comisiei de contestaţii, în calitate de ministru, voi lua decizia care e impusă de lege”, a declarat  ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru.

În 30 iunie, Consiliul General al CNATDCU a adoptat, cu 34 de voturi pentru și unul împotrivă, retragerea titlului de doctor al fostului premier Victor Viorel Ponta. Comisia a recomandat Consiliului retragerea titului de doctor. 

În teza de doctorat, au fost preluate calupuri de text”, a punctat președintele CNATDCU, Viorel Barbu, care a arătat că, potrivit Comisiei, o treime din teză a fost plagiată. 

Lucrarea lui Ponta, „Curtea Penală Internațională” a fost analizată de trei profesori: Florin Streteanu, Valentin Constantin și Dan Claudiu Dănișor. Din cei 47 de membri ai Consiliului General al CNATDCU au votat doar 35. Au votat in favoare 34 și a fost și o abținere. 

În 8 iulie, ministrul Educației, Mircea Dumitru a precizat că va semnat ordinul de retragere a titlului de doctor, după finalizarea procedurilor legale.

„În momentul de faţă vă pot spune că am primit o adresă din partea MENCŞ, a fost transmisă ieri, în care ni se aduce la cunoştinţă – adresa mi-a fost transmisă în calitatea pe care am avut-o până miercuri de rector al Universităţii Bucureşti. Eu am transmis CNATDCU solicitarea UB de retragere a titlului de doctor. Adresa pe care am primit-o acum de la MENCŞ ne confirmă faptul că votul CNATDCU, luat cu o mare majoritate, este acela de a retrage titlul de doctor domnului Victor Ponta. Din punct de vedere procedural, domnia sa are acum la dispoziţie zece zile pentru a depune o contestaţie. Începând din 7 iulie are dreptul să facă o contestaţie. Dacă va fi făcută această contestaţie, CNATDCU trebuie să o evalueze şi să dea un verdict final la această contestaţie. Cu acest verdict, cu avizul Direcţiei Juridice a ministerului, ministrul Educaţiei în funcţie adică eu voi semna ordinul prin care se revocă acest titlu”, a explicat Dumitru. 

El a subliniat că şi în cazul în care o persoană doreşte retragerea titlului procedura este ca CNATDCU să analizeze şi să decidă asupra retragerii acestuia. 

„Pentru moment, regulamentul, aşa cum există, nu ne permite ca pe baza unei denunţări unilaterale din partea persoanei în cauză să putem retrage titlurile respective. CNATDCU trebuie să dea un verdict”, a mai spus ministrul Educaţiei. 

Cele mai citite

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...

NATO a exersat trimiterea rapidă a trupelor în România

Conducerea NATO a verificat capacitatea de a-și trimite rapid trupele în România, prin Slovenia și Ungaria, în cadrul unui exercițiu care s-a numit Eagle...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă