13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialVictor Ponta a scăpat de controlul judiciar în dosarul finanțării vizitei lui...

Victor Ponta a scăpat de controlul judiciar în dosarul finanțării vizitei lui Tony Blair în România

UPDATE 19,15: Magistrații ICCJ au admis, marți, contestația formulată de fostul premier Victor Ponta și au decis revocarea controlului judiciar impus acestuia de procurorii anticorupție în dosarul vizitei lui Tony Blair.

————————————

Fostul premier al României, Victor Ponta, a ajuns în această dimineaţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a contesta controlul judiciar în dosarul finanțării vizitei lui Tony Blair în România.

În 6 septembrie, procurorii anticorupție au anunţat că Victor Ponta este cercetat sub control judiciar, pentru 60 de zile, într-un nou dosar penal, fiind acuzat de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani.

Măsura expira în 4 noiembrie, însă a fost prelungită de anchetatori cu încă 60 de zile. În cadrul măsurii controlului judiciar, Victor Ponta are mai multe obligaţii şi interdicţii. Procurorii au menţinut însă decizia din 10 septembrie a judecătorilor instanţei supreme, care au modificat unele dintre condiţiile controlului judiciar, respectiv ridicarea interdicţiilor de a părăsi ţara şi de face declaraţii în public despre dosarul său.

În 12 octombrie, procurorii DNA Ploieşti au pus sechestru asigurator pe un imobil al lui Victor Ponta.

Victor Ponta este acuzat că ar fi beneficiat de 220.000 de euro de la Sebastian Ghiţă, pentru a organiza vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, iar în schimbul banilor l-ar fi desemnat pe omul de afaceri drept candidat pe listele PSD, susţin anchetatorii.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Ponta trebuie să se prezinte la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti sau la sediile instanţelor ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organele judiciare cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere; să nu părăsească ţară, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului / judecătorului competent; să nu se apropie de alte persoane menţionate în ordonanţă şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; să nu facă declaraţii în mass-media referitoare la obiectul cauzei sau aprecieri la adresa procurorilor care instrumentează cauza, la celelalte persoane cercetate în cauza, precum şi la martorii audiaţi în cauza, se arată în ordonanţa emisă de procurorul DNA.

Ştire în curs de actualizare.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Doliu în baschetul românesc. S-a stins din viață fostul mare jucător și antrenor Horațiu Giurgiu

În această dimineață, cu puțin timp înainte de a împlini vârsta de 86 de ani, s-a stins din viață una dintre legendele baschetului românesc,...

Curățenia de primăvară bate la ușă! Pregătește-te cu produse profesionale care să-ți facă munca mai ușoară!

Anotimpul renașterii, cel în care revine prospețimea și aduce cu sine prospețimea și căldura, primăvara este și momentul ideal pentru a face curățenie în...

Cinci legi au fost promulgate de președintele Iohannis. Chirițoiu rămâne șef al consiliului Concurenței până în 2026

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în cursul zilei de azi cinci legi. Este vorba printre altele despre legea hărțuirii la locul de muncă, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă