13.9 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialVictoria Nuland: SUA sunt alături de România

Victoria Nuland: SUA sunt alături de România

Adjunctul Secretarului de stat pentru Europa şi Eurasia, Victoria Nuland, a transmis un mesaj cu privire la parteneriatul dintre Statele Unite ale Americii şi România, în care îşi exprimă recunoştinţa faţă de contribuţia ţării noastre la operaţiunile NATO şi ne reasigură de prietenia celei mai putenice naţiuni a lumii.

Mesajul integral, text şi video:

”Acesta este un an important pentru România şi pentru relaţia transatlantică. La împlinirea a 10 ani de când România este membru NATO, Statele Unite ale Americii îşi exprimă recunoştinţa pentru angajamentul ţării dumneavoastră faţă de Alianţă şi pentru toate eforturile comune dedicate susţinerii păcii, libertăţii şi democraţiei, atât în ţările noastre, cât şi peste hotare.

Astăzi, urmărim cu toţii cu îngrijorare evenimentele din Ucraina şi am condamnat împreună agresiunea militară a Rusiei şi încercarea acesteia de a anexa Crimeea. Tot împreună suntem alături de poporul ucrainean pe măsură ce acesta încearcă să-şi construiască un viitor mai paşnic, unit, democratic şi prosper.

În ultimii 10 ani, în calitate de aliaţi NATO, România şi Statele Unite ale Americii au colaborat în Balcani, Afganistan, în Marea Mediterană şi în Marea Neagră. Tot în calitate de aliaţi NATO, fiecare şi-a asumat un angajament solemn în faţa celuilalt, conform prevederilor Articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic. Astăzi vreau să reafirm în faţa poporului român că Statele Unite îşi respectă angajamentele.

Statele Unite ale Americii sunt alături de România în calitate de prieten şi aliat şi ne dorim să continuăm să extindem şi să consolidăm foarte importanta noastră colaborare.”

 

Cele mai citite

Incident sângeros la o școală din Wisconsin, SUA! Polițiștii au împușcat mortal un elev

Polițiștii americani au împușcat mortal un elev care ar fi avut o armă. Incidentul a avut loc în fața unei școli din Wisconsin. Autoritățile...

Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României au scăzut în luna aprilie

Rezervele valutare la Banca Naţională a României totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ cu...

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă