Dupa câteva zeci de minute de tensiune printre reţinuti, amplificată şi de e o mulţime care huiduia pe cealaltă parte a bulevardului şi de culorile tricolorului afişate pe faţada magazinului Cocor, Augustus şi ceilalţi au fost anunţaţi că vor fi duşi la secţie. Situaţia se calmează rapid la intrarea în centrul vechi dinspre Gabroveni. În aer se simte un miros iute de gaz lacrimogen. Mulţi tuşesc şi-şi pun batiste la gură. Lanţuri de poliţişti locali blocaseră accesul pe străzile din centrul istoric pentru a nu le permite „huliganilor" să fugă, să se regrupeze şi să atace, ca în zilele anterioare.
Câţiva tineri îmbrăcaţi în trening albastru asistă neputincioşi la reţinerea unora dintre camarazi. „Hai c-aţi câştigat azi. Vedeţi voi zilele următoare", şuieră unul dintre ei cu ochii aţintiţi spre jandarmii aliniaţi în faţa magazinului pe care scrie cu litere de-o şchioapă „Erotica Shopping Mall". Sosesc şi dubele - una mare şi nouă mici - în care se încarcă, în linişte şi disciplină, reţinuţii.
„În dubă am ajuns după o oră de stat pe loc, în picioare, oră punctată din când în când, gratuit, cu spray-uri lacrimogene fâsâite în aer, deşi nimeni nu se comporta agresiv", spune Augustus. Din cauza gazelor lacrimogene, mai multor tineri li s-a făcut rău şi a fost nevoie de intervenţia salvărilor.
„Recunosc şi regret" c-am stat la coadă la pateuri
Augustus a fost băgat în prima dubă - un camion albastru, blindat - şi dus spre o secţie de poliţie. „Urma să fiu dus la Secţia 3 de pe str. G-ral Berthelot - a cărei adresă le-am furnizat-o jandarmilor deoarece aceştia nu ştiau unde trebuie să ajungă şi bâjbâiau cu duba prin centrul Capitalei", spune fostul jurnalist. Ajuns la destinaţie, Augustus a petrecut trei ore „într-un beci congelat", la sfârşitul cărora a aflat că tuturor reţinuţilor li se completau formulare de procese verbale de amendare pentru tulburarea liniştii publice. Iar cei care spuneau că n-au tulburat liniştea publică în niciun fel, primeau de la jandarmi răspunsuri de genul „Cine v-a pus să ieşiţi din casă?", „Ştiţi ceva, suntem de patru zile încontinuu la serviciu, n-avem chef de discuţii" sau „Noi aşa considerăm, aveţi posibilitatea să contestaţi amenda la judecătorie".
„In ceea ce mă priveşte, jandarmul care-mi completa procesul verbal mi-a măsurat cu privirea paltonul lung, negru, evident nepotrivit pe un eventual răzvrătit, s-a uitat pe cartea de identitate care atesta o vârsta mult trecută de adolescenţă, mi-a ascultat explicaţiile despre coada la chioşc şi mi-a făcut semn să mă aplec spre el. În sala plină de reţinuţi, mi-a şoptit confidenţial: «Am să vă dau doar avertisment» şi m-a privit cu subînţeles, parcă pentru a-mi sugera că cineva, undeva sus, aşteaptă să i se raporteze sute de sancţionaţi pentru tulburarea liniştii publice şi că norma trebuie îndeplinită cu orice preţ, nu contează cum, chiar şi pe spinarea oamenilor paşnici", spune bărbatul, care, pus în faţa alegerii între a semna o declaraţie care se termina cu „recunosc şi regret fapta" şi o amendă de 200 de lei, a cedat şi a ales-o pe prima. Asta deşi singura „faptă" pe care avusese intenţia s-o „comită" a fost să-şi cumpere nişte produse de patiserie.
Cu telemeaua la secţie
Printre cei care au fost „săltaţi" de jandarmi luni seară fără ca acţiunile lor să determine acest lucru a fost şi Radu Lungu, un angajat al Freedom House România. Acesta se afla pe trotuar cu o cameră de filmat, în zona dintre Piaţa Unirii şi Piaţa Universităţi, şi a fost inclus şi el de jandarmi în grupul de tineri reţinuţi.
„La un moment dat, un grup mare de tineri a pornit înspre Piaţa Unirii. Noi oricum trebuia să mergem înspre Tineretului ca să încarcăm una din camere, aşa că am decis să urmăm grupul. Protestatarii au intrat, la un moment dat, pe stradă. Jandarmeria a făcut cordon, şi a închis mulţimea. Din păcate, mulţimea revenise deja pe trotuar de bună voie în momentul intervenţiei. Mulţi oameni care veneau pur şi simplu din centrul vechi, de la o seara în oraş, sau care erau în faţa chioşcurilor din zonă, au fost prinşi la mijloc şi reţinuţi. Cineva era cu brânză telemea în plasă, încercând să le explice forţelor de ordine că o cumpărase pentru el, nu ca să o folosească în scopuri violente", povesteşte Radu Lungu.
Aflat şi el printre cei prinşi la mijloc, tânărul a fost dus şi el la secţie, unde a refuzat însă să semneze procesul-verbal şi să fie amprentat.
„La Secţia 3, toată lumea se purta civilizat. În afară de câteva referiri fugare la sistemul reproducător al cabalinelor, jandarmii şi ofiţerii de poliţie au fost calmi şi politicoşi. Propoziţiile care începeau şi se terminau cu "Mânca-v-aş" nu ar fi putut să fie privite ca o ameninţare decât de către săracul cetăţean pomenit mai devreme, care ajunsese cu telemeaua la secţie", povesteşte angajatul Freedom House, care a petrecut patru ore la secţia de poliţie.











