Actualitate
 
Vier Pfoten: Promulgarea Legii câinilor comunitari va crea un grav prejudiciu de imagine României
23 Noiembrie 2011
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
3419 VIZUALIZARI | COMENTARII  15

Organizaţia non-guvernamentală Vier Pfoten spune că promulgarea Legii câinilor comunitari în forma actuală va crea un grav prejudiciu de imagine României, cu efecte imediate precum boicotarea produselor româneşti în străintate, descurajarea turismului în ţara noastră, organizaţiile pentru protecţia animalelor pregătind proteste, relatează Mediafax

"Parlamentul a votat marţi întoarcerea României în epoca de piatră, prin legiferarea uciderii în masă a câinilor fără stăpân, cea mai ineficientă metodă aplicată vreodată în lume. Modificările Ordonanţei 155/2001, adoptate marţi cu o majoritate strânsă în Camera Deputaţilor, dispun soluţii care se anulează reciproc, precum sterilizarea şi eutanasierea, care vor duce la o abordare neunitară a problemei la nivel naţional şi, implicit, la perpetuarea ei", se arată într-un comunicat de miercuri al Vier Pfoten.

Studiile de specialitate au demonstrat până acum că eutanasierea nu este doar cea mai ineficientă, ci şi cea mai costisitoare metodă de gestionare a câinilor fără stăpân. Drept dovadă o reprezintă şi zecile de milioane de euro cheltuite inutil mulţi ani de către autorităţile române pentru uciderea câinilor. Rezultatul de astăzi este că există acelaşi număr de câini pe strazi şi "bani publici aruncaţi pe fereastră".

Organizaţiile pentru protecţia animalelor din România şi din străinătate anunţă lansarea unei mişcări "fără precedent" împotriva măsurilor ineficiente, imorale şi incoerente prevăzute de această lege. Acţiunii i se alătură numeroase personalităţi, artişti, sportivi, oameni de cultură, dar şi cetăţenii care îşi doresc rezolvarea reală a problemei câinilor fără stăpân.

Potrivit Vier Pfoten, promulgarea legii în forma actuală va crea un grav prejudiciu de imagine României, cu efecte imediate precum boicotarea produselor româneşti în străinatate, descurajarea turismului în ţara noastră şi publicitate negativă în presa internaţionala. Organizaţiile internaţionale pentru protecţia animalelor pregătesc deja marşuri de protest în faţa ambasadelor României din mai multe ţări, precum Germania, Austria şi Elveţia.

Organizaţia avertizează că această lege va avea efecte distructive asupra societăţii româneşti în toate aspectele sale, de la dezbinarea cetăţenilor şi încurajarea violenţei şi până la inducerea ideii că uciderea poate reprezenta o soluţie pentru rezolvarea unei probleme.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, după mai multe săptămâni de amânări, cu 168 de voturi "pentru", 111 voturi "împotrivă" şi 14 abţineri, Legea privind câinii comunitari. Camera Deputaţilor este forul decizional în privinţa acestui act normativ.

Proiectul privind gestionarea câinilor fără stăpân, adoptat marţi de deputaţi, prevede că eutanasierea câinilor fără stăpân se va putea realiza după ce autorităţile locale vor consulta populaţia prin sondaje de opinie, referendumuri sau adunări de cartier şi că toţi câinii vor fi "cipaţi".

VOTEAZA ARTICOLUL
4/5
9 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
15. verzii cu verzii, noi cu noi 20:14 | 12 Ianuarie
unul
Domnii cu vederi politice verzi sa se duca acolo unde au trecere. La noi, nu au. Boicotul, daca va avea loc, se va solda cu plangere oficiala si cu sanctiuni pe linie UE. Dar nu are sanse. Turistii 'verzi' nu au decat se se duca in locuri 'verzi'. Dupa cum stim, Romania este poluata, deci, nu veniti aici.
14. comunitari? 13:40 | 23 Decembrie
UNUL
Nu exista caini comunitari, doar caini vagabonzi.
Existenta cainilor vagabonzi, castrati sau nu, este un pericol pentru societate. Existenta Vier Pfoten creaza un grav prejudiciu de imagine României.
Sanatate si sa nu fiti muscati de cainii vagabonzi!
13. Aplicarea legii va crea un grav prejudiciu... 17:54 | 7 Decembrie
Vasilica
 
Scris de Sătulă de ...
Dragii mei, dacă v-aţi fi informat înainte să ajungeţi aici şi să lăsaţi comentarii revoltate şi fără fundament, aţi fi ştiut că: ONG-urile au sterilizat peste 200.000 de câini, întreţin în adăposturi peste 10.000 de câini, au găsit familii adoptive pentru peste 30.000 de câini, derulează programe educaţionale (şi asta fără să fi existat o campanie de sterilizare în masă vreodată în România) în condiţiile în care ...
 
Intradevar legea va crea un grav prejudiciu societatilor de protectia care au incasat milioane de euro pina acum si ca rezultat cainii au devenit mult mai numerosi. Pentru rezolvarea problemei este suficient sa adoptam legea americanilor ,Nimeni nu va spune ca e o lege care disruge imaginea romaniei.
Nu am auzit ca SUA sa aibe ,, efecte distructive,, prin aplicarea legii respective. ...
12. PERICOL 19:17 | 28 Noiembrie
Mihai
 
Scris de Sătulă de ...
Dragii mei, dacă v-aţi fi informat înainte să ajungeţi aici şi să lăsaţi comentarii revoltate şi fără fundament, aţi fi ştiut că: ONG-urile au sterilizat peste 200.000 de câini, întreţin în adăposturi peste 10.000 de câini, au găsit familii adoptive pentru peste 30.000 de câini, derulează programe educaţionale (şi asta fără să fi existat o campanie de sterilizare în masă vreodată în România) în condiţiile în care ...
 
Eu nu stiu ce fac ONG-urile dar prin Bucuresti sigur nu au trecut. In militari la Lujerului sunt haite de vreo 100 de caini numai in intersectie. EUTANASIERE.
11. Bani publici 17:27 | 25 Noiembrie
Sătulă de ...
Dragii mei, dacă v-aţi fi informat înainte să ajungeţi aici şi să lăsaţi comentarii revoltate şi fără fundament, aţi fi ştiut că: ONG-urile au sterilizat peste 200.000 de câini, întreţin în adăposturi peste 10.000 de câini, au găsit familii adoptive pentru peste 30.000 de câini, derulează programe educaţionale (şi asta fără să fi existat o campanie de sterilizare în masă vreodată în România) în ...
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
103
Presedintele trebuie demis, dupa cum a fost ales : dupa cei prezenti la vot si nu dupa cei inscrisi
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara ... Citeste articolul
Alte stiri
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
OPINIILE CITITORILOR
10
.. de la buget ? facand abstractie de abuziva plata de la buget al numai unora (!!!) care si-au pus la bataie banii intr-un fond de investitii, eu l-as cita si pe vacaroiu pentru dezinformarea cetatenilor, carora li...
panaramele noastre de judecatori ?.ce mafiot de calibru a mai fost condamnat de 22 de ani incoace ?
in caz va sov va fi condamnat, putin probabil de cand cu usl, unde se mai duce geoana sa se destinda, cum a facut dupa spusele lui sov, de unde se poate deduce legaturile stranse intre politicieni si criminali, excroci, de ci...
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI