22.4 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialViiturile pe Dunăre au adus tone de gunoaie la Orșova

Viiturile pe Dunăre au adus tone de gunoaie la Orșova

Tone de resturi menajere au fost aduse, în ultimele zile, de pe versanţi de apele umflate ale râului Cerna, acestea ajungând pe Dunăre şi formând o perdea de câţiva metri, angajaţi ai Apelor Române, Gărzii de Mediu şi Primăriei Orşova strângând gunoaiele cu o barcă.

Gunoaiele au fost aduse iniţial în Golful Cerna de apele umflate ale râului, după care au ajuns pe Dunăre, la Orşova, fiind vorba despre PET-uri, resturi vegetale, trunchiuri de copaci şi chiar aparate electrocasnice uzate, anunță Mediafax.

Oamenii spun că este vorba despre "un dezastru ecologic" pe fluviu, gunoaile provenind de la localnicii din Topleţ, judeţul Caraş Severin, care le aruncă pe marginea râului Cerna.

Marţi, reprezentanţi ai Gărzii de Mediu Mehedinţi şi ai Apelor Române au mers la faţa locului şi au început lucrările de ecologizare a zonei, folosind o barcă. Angajaţii strâng gunoaiele în saci pe care îi aduc apoi la mal.

Conducerea Gărzii de Mediu Mehedinţi a solicitat ajutor şi din partea Primăriei Orşova, care a trimis angajaţi la faţa locului pentru a participa la strângerea gunoaielor de pe Dunăre.

Întrebat de cât timp este nevoie pentru strângerea gunoaielor, un angajat al Apelor Române a estimat că într-o săptămână operaţiunea s-ar putea încheia.

Şeful Gărzii de Mediu Mehedinţi, Cătălin Tutilescu, a declarat că înainte de sancţionarea persoanelor vinovate pentru poluarea Dunării este prioritară ecologizarea zonei.

"În fiecare an ne confruntăm cu această situaţie în zona Orşova după ploi abundente. De pe versanti şi din judeţul Caraş vin foarte multe gunoaie care rămân pe zona Orşova. Vor fi sancţionaţi cei de la Primărie. Am efectuat un control împreună cu toţi comisarii Gărzii de Mediu Mehedinţi pentru a rezolva această problemă pe faleza Orşovei, dar după aceea vom lua măsurile care se impun", a spus Tutilescu.

Pentru poluarea Dunării, Primăria Orşova ar trebui, potrivit autorităţilor de mediu, amendată cu până la 30.000 de lei, întrucât gunoaiele se află pe raza municipiului.

Viceprimarul municipiului Orşova Constantin Negulescu susţine, însă, că problema nu poate fi rezolvată decât prin construirea unui baraj care să oprească resturile la gura de vărsare a râului Cerna în fluviu.

În acest sens, Negulescu i-a cerut comisarului şef al Gărzii de Mediu Mehedinţi să îl înştiinţeze pe premierul Victor Ponta cu privire la problema poluării fluviului Dunărea la Orşova, pentru ca acesta să vină la faţa locului, adăugând că premierul "nu trebuia să se ducă la inundaţii".

"Am făcut o investiţie, suntem în etapa a treia, cu fonduri de la Uniunea Europeană, să amenajăm Golful Cerna. Sunt 70 de miliarde alocate de Uniunea Europeană şi 40 de miliarde sperăm să primim de la Consiliul Judeţean şi Primăria Orşova ca să facem ce trebuie. Această poluare este de ani de zile şi ştie toată lumea. Am rugăminea la dumneavoastră, în calitate de comandant al celei mai importante instituţii care ne apără de gunoaiele acestea, să facem raport şi să vină prim-ministrul Ponta. După părerea mea, nu trebuia să se ducă la inundaţii. Până nu se va face barajul de oprire a acestor resturi în râul Cerna, (…) cu fonduri de la Ministerul Mediului", i-a spus, marţi, viceprimarul Orşovei comisarului şef al Gărzii de Mediu.

Premierul Victor Ponta a mers, luni, în localitatea mehedinţeană Bălăciţa, afectată de inundaţii, şi le-a promis oamenilor că Guvernul va aloca "rapid" trei milioane de lei pentru regularizarea râului din comună care s-a revărsat.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu critică conducerea liberală a Primăriei Constanţa: “Lipsesc cu desăvârșire”

Marcel Ciolacu, în calitate de președinte al PSD și premier, a criticat conducerea liberală a Primăriei Constanța, afirmând că performanța administrativă, investițiile și accesarea...

ONU cere anchetă independentă, după descoperirea unor gropi comune în Gaza

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a...

MAE, despre secțiile de votare deschisse în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare...
Ultima oră
Pe aceeași temă