10.7 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialVizită terestră pe Jupiter

Vizită terestră pe Jupiter

Sonda Juno a Agenției Spațiale americane (NASA) s-a apropiat sâmbătă, la 13.44 GMT, la 4.200 de km de Jupiter, fiind pentru prima dată când o sondă spațială ajunge atât de aproape de cea mai mare planetă a sistemului nostru solar, scriu DPA și arstechnica.com.

Juno, care a realizat deja primul zbor orbital complet în jurul planetei, a început să transmită fotografii și date captate din această zonă aflată în apropierea lui Jupiter. Distanța la care se află Juno de Jupiter este mai mică decât cea dintre New York și Los Angeles. În câteva zile datele se vor afla la Jet Propulsion Laboratory al NASA, dar va dura mai mult până ce oamenii de știință vor înțelege datele respective, potrivit unui comunicat al NASA, citat de DPA. În următoarele săptămâni urmează să fie date publicității fotografii captate de Juno din acest prim zbor orbital complet, care a început la 4 iulie.

A fost pentru prima dată când Juno a avut activate toate instrumentele științifice de observare aflate la bordul său, indică NASA.

''Primele date arată că totul a funcționat exact cum a fost stabilit'', a spus Rick Nybakken, coordonator al proiectului Juno în cadrul Jet Propulsion Laboratory.

''În prezent ne aflăm pe o orbită pe care nimeni nu a mai fost anterior, iar imaginile transmise ne oferă o perspectivă cu totul nouă a acestei planete gigantice gazoase'', a spus Scott Bolton, șeful echipei care se ocupă de coordonarea misiunii Juno a NASA. Sonda va realiza încă 35 de încercuiri ale planetei Jupiter până la încheierea programată a misiunii în februarie 2018.

Cele mai citite

Cu o mână și jumătate pe primul titlu din ultimii 9 ani! FCSB poate deveni campioană în weekend

După patru etape din play-off, FCSB are 13 puncte avans în fruntea Ligii 1 și poate deveni matematic campioană în acest weekend, prin jocul...

Premierul plănuiește investiții de 15 miliarde de euro din banii arabilor. Care va fi rezultatul?

Premierul Marcel Ciolacu, aflat zilele acestea în Qatar și Emiratele Arabe Unite, planifică să aducă bani în țară de la arabi pentru investiții. Vorbim...

Ghidul ANAF pentru frizeri, coafeze și manichiuriste

Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală, a fost publicat joi de ANAF. Ghidul poate...
Ultima oră
Pe aceeași temă