18.8 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialVlad Bontea, șeful PSD Strehaia: Nu cred că unchiul soției mele (generalul...

Vlad Bontea, șeful PSD Strehaia: Nu cred că unchiul soției mele (generalul Mitică Iliescu, n.red.) era în stare de așa ceva

Șeful PSD Strehaia și nepotul generalul Dumitru Iliescu, Vlad Bontea, al cărui nume apare în stenogramele DNA pentru care este cercetat Viorel Hrebenciuc, a declarat, la B1 TV, că Iliescu ”nu era în stare de așa ceva” și nu a fost numit în nici o funcție la insistențele cuiva.

Citește și: UPDATE. Dumitru Iliescu, fostul șef al SPP, a fost adus la DNA, pentru a fi audiat în dosarul lui Hrebenciuc

”Nu cred că unchiul soției mele (generalul Mitică Iliescu, n.red.) era în stare de așa ceva, nu cred că el ar fi făcut așa ceva împotriva mea. Cred că exagerăm puțin,am fost numit în funcție,dar nu la insistențele nimănui”, a spus Bontea.

Citește și Generalul Dumitru Iliescu, la B1 TV: Hrebenciuc m-a sunat pentru un interviu al fiicei mele, la o firmă privată. Hrebenciuc nu mi-a cerut așa ceva (despre interceptări)! Am spus la DNA că nu sunt în țară și vin sâmbătă

Potrivit procurorilor, fostul şef al SPP Dumitru Iliescu l-ar fi asigurat pe Viorel Hrebenciuc că, prin intermediul unui angajat al DNA, poate să obţină în continuare informaţii cu privire la evoluţia dosarelor în care acesta este cercetat, dar şi alte dosare penale de interes, astfel că deputatul i-ar fi propus intensificarea contactelor pentru transmiterea acestor date nedestinate publicităţii.

Citește și: Furnizorul lui Hrebenciuc avea acces la informații secrete, ca membru al rețelei Iliescu-Voicu-Vanghelie

În schimbul acestor servicii, Iliescu i-ar fi cerut lui Hrebenciuc sprijinul pentru angajarea fiicei sale, de profesie arhitect, sens în care deputatul i-a promis că, prin intermediul fiului său, Andrei Hrebenciuc, va determina funcţionari publici să o angajeze într-o instituţie publică, mai spun procurorii anticorupţie.

În documente din dosar, anchetatorii redau discuţii interceptate dintre deputatul PSD şi Dumitru Iliescu. Fostul şef al SPP îi spunea lui Viorel Hrebenciuc, despre angajatul DNA care a aflat că deputatul este interceptat, că "ştia şi de Ponta, şi de toţi", "ştia cine are dosare, ştia de cei special urmăriţi", "ştia de Băsescu, de 27 de milioane". Iliescu i-a mai spus lui Hrebenciuc că respectivul angajat al DNA lucrează la "sectorul de poliţie judiciară".

Viorel Hrebenciuc a fost anunţat, luni, de procurorii DNA că este urmărit penal într-un nou dosar, în care este acuzat de instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi cumpărare de influenţă.

Potrivit procurorilor, în 17 octombrie, Viorel Hrebenciuc, lider al grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor, membru al Comitetului Executiv Național al partidului şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, i-ar fi cerut senatorului Dan Şova să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse. Hrebenciuc i-ar fi promis lui Şova, în schimbul intervenţiilor sale, că îl va sprijini să obţină funcţia de preşedinte al partidului din care cei doi fac parte, în dauna altor doi posibili contracandidaţi.

Cei doi au mai discutat ca, în acelaşi context, colegul lui Hrebenciuc să îl determine pe ministrul Justiţiei să iniţieze un proiect de lege având ca obiect abrogarea articolului 13 din Legea 78/2000, respectiv "fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite".

DNA a precizat că propunerea a fost formulată pentru a evita ca o eventuală condamnare a lui Viorel Hrebenciuc să fie pusă în executare, dar şi pentru "a evita executarea unei eventuale pedepse aplicate unui membru reprezentativ al partidului, care fusese condamnat nedefinitiv în primă instanță pentru luare de mită, la pedeapsa închisorii".

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că membrul PSD condamnat, pe care Hrebenciuc voia să îl sprijinire prin adoptarea unei legi de amnistiere şi graţiere a pedepsei, este Miron Mitrea. Instanţa supremă l-a condamnat, în 15 octombrie, pe deputatul PSD Miron Mitrea la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul de corupţie privind lucrările de construcţie făcute la locuinţa mamei sale, decizia nefiind definitivă.

DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea preventivă a lui Viorel Hrebenciuc, atât în noul dosar, cât şi în cel în care este cercetat alături de deputatul PSD Ioan Adam, pentru retrocedări ilegale de păduri.

Cele mai citite

Dacă luptătorii împotriva cancerului sunt antrenați, de ce luptătorii împotriva propagandei sunt uciși?

Dacă limfocitele T-Helper pot fi antrenate în laborator pentru a lupta împotriva cancerului, de ce nu ar exista un factor imun și contra propagandei,...

Iohannis la Consiliul European, azi și mâine. Situația din Orientul Mijlociu, pe agendă

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, astăzi şi mâine, la reuniunea extraordinară a Consiliului European care va avea loc la Bruxelles.Şeful statului va participa, de...

BEC a respins candidaturile Partidului Diaspora Unită și a independentului Paul Octavian Jurma

Biroul Electoral Central(BEC) a respins, marţi, lista candidaturilor propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul...
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU

  1. USR atacă la CCR numirile făcute de PSD și PNL în conducerea ANCOM - Știri economice USR atacă la CCR numirile făcute de PSD și PNL în conducerea ANCOM - Știri economice

    […] Dumitru Iliescu, primul șef al Serviciului de Pază și Protecție (SPP) din România, potrivit România Liberă. Generalul Iliescu e un personaj extrem de controversat, implicat în mai multe scandaluri […]