25.9 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSpecialZeci de PERCHEZIȚII într-un dosar de fraudă cu fonduri europene. Președintele CJ...

Zeci de PERCHEZIȚII într-un dosar de fraudă cu fonduri europene. Președintele CJ Vaslui, în vizorul anchetatorilor

UPDATE 19:50: Perchezițiile de la Consiliul Judeţean Vaslui s-au încheiat, marți seară, după aproape zece ore. Procurorii au ridicat 39 de saci cu documente, informează Mediafax.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, după finalizarea percheziţiilor, că procurorii DNA au solicitat o serie de documente privind achiziţiile publice derulate de către instituţia pe care o conduce.

”Procurorii au solicitat, în pricipal, documente privind derularea proiectului de reabilitare a sistemului de apă şi canalizare, documente privind achiziţiile. Presupun că există nişte suspiciuni, pentru că altfel nu ar veni nimeni să facă percheziţii şi să ridice documente. Ordinul de percheziţie a vizat biroul preşedintelui CJ şi birourile în care existau documentele solicitate. (…) Dacă va fi necesar, vom angaja un avocat, dar deocamdată nu angajăm pe nimeni. Aşteptăm să vedem ce se întâmplă”, a afirmat Dumitru Buzatu.

Șeful CJ a mai spus că nu ştie foarte multe lucruri despre percheziţiile la Centrul de Afaceri.

”Am emoţii, e firesc. Nu cred că nimeni care face obiectul unei asemenea cercetări nu este lipsit de emoţii. În ceea ce priveşte documentele, aştept şi eu să văd despre ce este vorba, ce conţine acel dosar, dacă este pe numele meu. În principiu, ne temem de Cel de sus, dar te mai temi şi de cei de jos”, a spus Buzatu.

UPDATE: Procurorii anticorupție realizează percheziții, marți dimineață, la Consiliul Județean Vaslui, Prefectura Vaslui, primăria orașului Murgeni și primăriile comunelor Șuletea și Stefan cel Mare, într-un dosar privind frauda cu fonduri europene, potrivit unor surse judiciare. 

Vizat de anchetă ar fi președintele CJ Vaslui Dumitru Buzatu. 

UPDATE: Percheziţiile de la Consiliul Judeţean Vaslui vizează mai multe birouri din sediul instituţiei, inclusiv cel al preşedintelui CJ, Dumitru Buzatu (PSD), la ora transmiterii acestei ştiri încăperea fiind păzită de către jandarmi.

——

Astfel, zeci de percheziții au loc la această oră în Capitală și în alte cinci județe, într-un dosar privind infracțiuni de corupție și fraudă cu fonduri europene, realizate în perioada 2011-2015, conform unui comunicat al DNA. 

”Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări în două cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție, asimilate celor de corupție și a unor infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada  2011-2015”, se arată în comunicatul citat.

Au loc percheziții domiciliare în 62 locații situate în municipiul București și alte 5 județe, dintre care 5 sunt sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

Cele mai citite

Cine este românul arestat pentru trădare, a cărui arestare a dus la expulzarea unui diplomat rus

Portalul instanțelor de judecată a publicat date din dosarul de la Curtea de Apel București, pe baza căruia un cetățean român a fost arestat...

nu l-a și spălat, când l-a scos din mocirlă

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, a explicat de ce Partidul Național Liberal (PNL), care stă drepți, de ceva...

Ministrul Agriculturii: România ar putea obţine 30 de milioane de tone de porumb anual

România ar putea obţine într-un an 30 de milioane de tone de porumb de pe două milioane de hectare de teren, după finalizarea programului...
Ultima oră
Pe aceeași temă