9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialZiua Internațională pentru eliminarea discriminării rasiale. Dacian Cioloș: Rasismul radicalizează, polarizează, dezumanizează

Ziua Internațională pentru eliminarea discriminării rasiale. Dacian Cioloș: Rasismul radicalizează, polarizează, dezumanizează

Premierul Dacian Cioloș a atras atenția, luni, pe pagina sa de Facebook, că rasismul radicalizează, polarizează, dezumanizează, cu ocazia Zilei internaţionale pentru eliminarea discriminării rasiale, potrivit Agerpres.

„Mi-am petrecut mulţi ani alături de oameni de multe etnii şi mult mai multe naţionalităţi. Am învăţat lucruri pe care altfel ar fi fost mult mai greu sau imposibil să le învăţ. Pe mulţi îi admir şi o parte îmi sunt prieteni dragi. Cred că m-au ajutat şi mă ajută să înţeleg mult mai bine lumea aceasta. Rasismul doare. Doare cel mai tare când eşti tu victima sau cei apropiaţi ţie. Scandările rasiste de pe stadioane, postările pline de ură de pe internet, declaraţiile populiste sau glumele proaste despre cei care nu au aceeaşi culoare, naţionalitate sau cetăţenie ca noi rănesc oameni. Rasismul radicalizează, polarizează, dezumanizează”, a scris Dacian Ciololș.

Mai mult, el a adăugat că „ura rasială a omorât zeci de milioane de oameni în ultimul secol”. Astfel, „ura nu ne face niciodată nici mai buni şi nici nu ne aduce pace”, a mai spus şeful Executivului. 

Organizaţia Naţiunilor Unite marchează, anual, Ziua internaţională pentru eliminarea discriminării rasiale la 21 martie. 

În 2016, tema acestei zile este „Provocări şi realizări ale Declaraţiei de la Durban şi Programului de acţiune – la împlinirea a 15 ani de la adoptare”. Declaraţia de la Durban a fost adoptată la Conferinţa mondială împotriva rasismului, discriminării rasiale, xenofobiei şi intoleranţei din Africa de Sud, în 2001. 

Ziua internaţională pentru eliminarea discriminării rasiale a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU în anul 1966, prin Rezoluţia 2142. Ziua de 21 martie a fost aleasă în memoria celor 69 de persoane ucise de poliţie în anul 1990, în Sharpeville, Africa de Sud, în timpul unei demonstraţii paşnice împotriva legilor care justificau apartheidul – politica de segregaţie rasială practicată până în anul 1991 de Guvernul Republicii Sud-Africane. 

 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă