10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialZiua românilor de pretutindeni. George Maior îi îndeamnă pe românii din Statele...

Ziua românilor de pretutindeni. George Maior îi îndeamnă pe românii din Statele Unite să își păstreze valorile românești

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, i-a îndemnat pe românii de pe tot cuprinsul SUA să își păstreze spiritul, cultura și tradițiile românești, cu ocazia „Zilei românilor de pretutindeni".

„Consider că acest moment festiv reprezintă un prilej de mândrie naţională, originea noastră comună fiind un reper esenţial al identităţii, un puternic liant care ne aduce împreună, într-o comunitate de valori pe care o preţuim toată viaţa. Contribuţia dumneavoastră la dezvoltarea societăţii americane, eforturile depuse pentru întărirea legăturilor dintre România şi Statele Unite ale Americii şi legătura dumneavoastră cu ţara sunt realităţi incontestabile care stau la baza sentimentelor de apreciere şi recunoştinţă pe care vi le poartă deopotrivă autorităţile române şi cele americane", le transmite George Maior românilor, într-un mesaj postat pe site-ul ambasadei.

Totodată, ambasadorul României în SUA a reiterat că va avea permanent în vedere să mențină o legătură „directă și consistentă” cu românii stabiliţi pe teritoriul american.

„În această zi, alături de mesajul pe care vi-l transmit dumneavoastră, românilor de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, gândurile mele se îndreaptă şi către înaintaşii dumneavoastră, care au purtat în suflet dragostea de ţară şi iubirea pentru valorile naţionale. Este datoria noastră să nu le uităm aspiraţiile, dorinţa de a trăi liberi şi de a se bucura deplin de roadele muncii lor, într-o ţară care îi respectă şi pe care ei o respectă la rândul lor. Construită după asemenea valori, România de astăzi şi de mâine va fi mai puternică şi mai prosperă, doar împreună cu dumneavoastră!", a adăugat George Maior.

Ziua românilor de pretutindeni este sărbătorită din 2015 în ultima duminică a lunii mai.

Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Jack Grealish ar putea ajunge alături de Horațiu Moldovan! Atletico a pus ochii pe englez

În vârstă de 28 de ani, Jack Grealish își dorește să părăsească Manchester City la finalul acestui sezon. Cunoscut pentru talentul său în atac,...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...
Ultima oră
Pe aceeași temă