10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecial1 Mai pe litoral. Selfie de Cartea Recordurilor, șantier, ploaie

1 Mai pe litoral. Selfie de Cartea Recordurilor, șantier, ploaie

 

România are, practic, două litoraluri. Unul este cel din Mamaia, cu cluburile sale de fițe, cu tinerii care cheltuie o mie de euro pe noapte, cu fete care au poșete care valorează câteva salarii medii pe economie, iar celălalt este în sud, mai precis în Vama Veche, unde poți să dormi pe plajă și să bei bere (relativ) ieftină. În rest, stațiunile au fost aproape goale.

Sezonul a fost deschis oficial cu o paradă care a plecat din Constanța și a ajuns în Năvodari. În Mamaia cluburile au fost pline și turiștii nu au părut deranjați că în stațiune se lucrează de zor. Au mixat atât DJ din România, cât și din străinătate. Inedită a fost inițiativa de a realiza cel mai mare selfie din lume. 500 de petrecăreți s-au pozat în același timp și au postat fotografiile pe rețelele de socializare, sub privirile unui reprezentant al Guinness Book, care va decide, în următoarele săptămâni, dacă va omologa evenimentul ca un record mondial: cel mai mare număr de selfie-uri realizate în același timp.

Tot în această minivacanță s-a lansat și imnul stațiunii Mamaia, intitulat ”A lu’ Mamaia”. ”Oh, Mamaia/ Capul de la atâta soare/ Oh, Mamaia/ Valul și mă duci în mare/ Oh, Mamaia/ Decât ploaia de la plajă/ Vorbim după aia/ Sunt a lu’ Mamaia”, sună refrenul care se vrea a fi hit-ul verii, hit plătit din banii agenților economici din stațiune.

Vama Veche nu mai este ceea ce a fost odată, refugiul sălbatic al boemilor, ci a ajuns, cum spuneam, cea mai căutată stațiune, după Mamaia. Celebritatea are și dezavantajele ei, betoanele, asfaltul și termopanele îngropând spiritul de altădată al stațiunii. Cu toate aceste, miile de turiști s-au distrat, fiecare în legea lui. După ei au venit circa 100 de studenți străini, dar și din România, parte a Asociaţiei Erasmus Student Network, care au strâns gunoaiele lăsate pe plajă de petrecăreți: 140 de saci în 45 de minute.

Celelalte stațiuni din sud au încercat să contracareze cu un spectacol automobilistic și cu sărbătorirea în avans a Zilei Europei, dar a fost prea puțin pentru a atrage turiștii din Mamaia sau Vama Veche.

Cei mai câștigați de pe urma acestei minivacanțe par a fi patronii de restaurante. Cum vremea a fost frumoasă numai de 1 mai, în celelalte zile turiștii s-au înghesuit în cherhanale. ”Au stat oamenii la cozi cu orele. Am avut și 300 de clienți. Nu ne așteptam la așa ceva”, a spus ospătarul unui restaurant cu specific pescăresc din Agigea.

Pe litoral s-a lăsat de ieri liniștea și așa va fi cel puțin o lună. Turiștii vor reîncepe să apară după 1 iunie.  

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă