11.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecial15 supravieţuitori unici în catastrofe aviatice, în 40 de ani

15 supravieţuitori unici în catastrofe aviatice, în 40 de ani

Cincisprezece cazuri în care o singură persoană a supravieţuit accidentelor aviatice s-au înregistrat în ultimii 40 de ani, supravieţuitorii fiind de obicei copii sau membri ai echipajelor, relatează ABC News citat de Mediafax.

Un copil olandez în vârstă de nouă ani este singurul supravieţuitor al accidentului aviatic produs miercuri în Libia şi soldat cu moartea celorlalte 103 persoane.

Începând cu anul 1970, este a 15-a oară când există un singur supravieţuitor al accidentelor aviatice. Şi mai surprinzător este faptul că dintre cei 15 supravieţuitori, 12 au fost copii sau membri ai echipajelor.

“Şi de data aceasta supravieţuitorul este un copil sau un membru al echipajului, dar nu am nicio idee de ce. Te miri oare de ce. Oare copiii rezistă cel mai bine forţelor unei prăbuşiri? Sau se întâmplă pentru că în avioane există spaţii mici de supravieţuire şi cu cât eşti mai mic ai şanse mai mari să ajungi în acele spaţii?. Acestea sunt explicaţii plauzibile, dar nu există ipoteze ştiinţifice sau mecanice”, afirmă Todd Curtis, directorul fundaţiei Airsafe.com.

În 2006, cursa 5.191 a companiei Delta Connection s-a prăbuşit în apropiere de Lexington, Kentucky, imediat după decolare. Toţi cei 47 de pasageri au murit, dar doar doi dintre cei trei membri ai echipajului. În cazul cursei companiei Yemenia, prăbuşită în 2009 în Oceanul Indian, la 16 kilometri de Insulele Comore, dintre cei 142 de pasageri şi 11 membri ai echipajului a supravieţuit doar o fetiţă de 12 ani.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 796: Zelenski face un apel disperat pentru livrarea rapidă de arme

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat duminică un nou apel către comunitatea internaţională să se grăbească şi să livreze mai multe sisteme de apărare...

Rusia – Ucraina, ziua 796: Zelenski face un apel disperat pentru livrarea rapidă de arme

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat duminică un nou apel către comunitatea internaţională să se grăbească şi să livreze mai multe sisteme de apărare...

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă