24.6 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialA fost reţinut cel ce a ameninţat trei tineri în faţa unui...

A fost reţinut cel ce a ameninţat trei tineri în faţa unui cămin studenţesc

Bărbatul în vârstă de 32 de ani, care a amenințat cu pistolul trei tineri care stăteau în fața unui cămin studențesc, a fost reținut sâmbătă de poliție, după ce a fost audiat mai multe ore.

"A fost reținut acum, urmează să fie dus la Parchet, să fie prezentat unui procuror și vedem ce măsuri va dispune, dacă menține până la urmă reținerea, dacă merge cu propunere (n.r. — de arestare preventivă) la instanță", a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Șefan Ghebaur.
 
Potrivit acestuia, cel în cauză este cercetat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, loviri și alte violențe și amenințare.
 
Bărbatul a amenințat cu pistolul trei tineri care stăteau în fața unui cămin studențesc, în noaptea de joi spre vineri. El s-a prezentat, sâmbătă dimineață, la secția de poliție, unde a predat și arma, un pistol cu bile.
 
Bărbatul și-a justificat gestul pe fondul unor repetate stări de scandal și gălăgie pe care le-ar fi provocat tinerii, în condițiile în care locuiește foarte aproape de căminul respectiv.
Cele mai citite

Cum să alegi bateria potrivită pentru panoul tău fotovoltaic

Într-o lume unde există o evoluție a energiei regenerabile, cunoașterea elementelor esențiale ale sistemelor fotovoltaice este vitală. Articolul de față evidențiază factorii pe care...

Zelenski critică lentoarea deciziilor aliaților occidentali privind ajutorul pentru Ucraina

Aliaților occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii cheie privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un interviu...

Ministrul german al economiei Robert Habeck susține strategia de a investi în combinate siderurgice

Ministrul german al economiei Robert Habeck a justificat miliardele de euro investite de ţara sa în fabrici de oţel verde prin nevoia de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă