10 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialASR Principesa Margareta și Principele Radu, cetățeni de onoare ai Clujului

ASR Principesa Margareta și Principele Radu, cetățeni de onoare ai Clujului

Clujul are doi noi cetățeni de onoare. Consiliul Județean Cluj a adoptat, cu unanimitatea voturilor exprimate, propunerea de acordare a titlului de cetățean de onoare al județului Cluj Alteței Sale Regale, Principesei Moștenitoare Margareta a României, Custode al Coroanei României, și Alteței Sale Regale, Principele Radu al României. În mod simbolic, este prima hotărâre de Consiliu Județean care a fost adoptată în anul în care Clujul este Capitală Europeană a Tineretului.

Clujul așteaptă vizita regală

Proiectul de hotărâre a fost inițiat de președintele Consiliului Județean Cluj, Istvan Vakar, care i-a invitat pe toți consilierii județeni să devină co-inițiatori ai acestui proiect. Toți consilierii județeni au acceptat această invitație. Cel mai probabil, membrii Familiei Regale vor fi prezenți la Cluj în luna martie pentru a primi acest titlu. Programul oficial al Casei Regale a României va fi publicat în perioada următoare, când va fi comunicată oficial data vizitei de la Cluj.

„Consider că prin acest gest îndeplinim o datorie de onoare a autorităţilor clujene, aceea de a recunoaşte şi aprecia, la adevărata valoare, implicarea şi sprijinul deosebit pe care Alteţele Lor Regale le-au manifestat în numeroase domenii, în beneficiul direct al clujenilor, în continuarea unei nobile misiuni asumate încă de la început de Casa Regală a României”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Istvan Vakar.

La ședința Consiliului Județean au luat parte numeroși reprezentanți ai societății civile, care au susținut acest demers. Printre ei, se numără reprezentanți ai mediului academic, ai bisericilor clujene, ai Asociației Cluj Today, ai Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei, ai Clubului Monarhiștilor Clujeni, ai Mișcării pentru Monarhia Constituțională, ai Coralei Transilvane și ai mediului cultural, artistic și sportiv din Cluj, care au aplaudat la scenă deschisă decizia consilierilor județeni.

Cele mai citite

Revolut vizează investiții de peste 100 de milioane de dolari în Mexic

Compania Revolut intenționează să investească peste 100 de milioane de dolari în Mexic în acest an, a declarat miercuri, pentru Reuters, unul dintre directori. Directorul...

România vrea să fie partener cu Qatar și cu SUA pentru restabilirea păcii în Orientul Mijlociu

România vrea să fie partener cu SUA și cu statul Qatar pentru a obține restabilirea păcii în Orientul Mijlociu, a declarat premierul Marcel Ciolacu,...

Investițiile Guvernului Ciolacu conduc la o creștere semnificativă a producției industriale în România

Premierul Ciolacu își validează strategia de investiții, pe măsură ce producția industrială a României înregistrează o creștere notabilă în 2024. Potrivit datelor publicate de...
Ultima oră
Pe aceeași temă