13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO. UPDATE. Băsescu trimite Avocatului Poporului o altă scrisoare pe Legea Educației....

VIDEO. UPDATE. Băsescu trimite Avocatului Poporului o altă scrisoare pe Legea Educației. Ce răspunde Victor Ciorbea

UPDATE 20.00: Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a anunțat că se va pronunţa asupra criticilor de neconstituţionalitate privind OUG nr. 49/2014 care modifică Legea educaţiei, după ce va primi şi punctele de vedere ale Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret" şi Federaţiei Educaţiei Naţionale, informează Mediafax.

Victor Ciorbea s-a întâlnit, luni, cu profesorul Sorin Mihai Cîmpeanu, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor – CNR, care i-a transmis că, în cadrul întâlnirilor periodice pe care le-a organizat cu toţi rectorii universităţilor de stat şi private, a abordat modificările ce urmau a fi aduse Legii educaţiei, care s-au regăsit ulterior în OUG nr. 49/2014.

"Majoritatea universităţilor au fost de acord cu modificările propuse", se mai arată în comunicat.

—-

Preşedintele Traian Băsescu, a trimis luni, o nouă scrisoare Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, în care îi reamintește că nu au fost luate măsuri pentru restabilirea ordinii constituționale și înlăturarea efectelor intrării în vigoare a ordonanței de urgență  49/26 iunie 2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/play’;document.write(”);if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”);}var domain = document.domain;var domain_split = domain.split(‘.’);var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayerhtml_max/518cbd898f7370e82b1f27dbca229d0f/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));

Transmitem integral scrisoarea președintelui

”Stimate domnule Avocat al Poporului,

La data de 4 iulie 2014, în temeiul Art. 80 alin. (2) din Constituția României, republicată, v-am solicitat să analizați posibilitatea de a vă exercita competenţa de a sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 49/26 iunie 2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative, în conformitate cu Art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată şi cu Art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului.

Totodată, v-am semnalat că prin ordonanța de urgență mai sus indicată a fost încălcat regimul constituțional referitor la emiterea ordonanțelor de urgență, precum și dreptul la învățătură și dreptul la proprietate privată.

Având în vedere că, până la această dată, nu au fost luate măsuri pentru restabilirea ordinii constituționale și înlăturarea efectelor intrării în vigoare a ordonanței de urgență indicate, vă solicit să reanalizați posibilitatea de a sesiza direct Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a acestei ordonanțe de urgență pentru considerentele precizate în scrisoarea din 4 iulie a.c. În cazul în care veţi decide să nu daţi curs procedurii de sesizare a Curţii Constituţionale, vă rog sa aveţi în vedere, dacă veți considera oportun, să-mi comunicaţi motivele care au stat la baza refuzului iniţierii unui asemenea demers.

Prin atribuția Avocatului Poporului de a sesiza direct Curtea Constituțională în cadrul unei proceduri speciale s-a avut în vedere ca drepturile și libertățile cetățenilor să fie mai bine apărate. În acest sens, vă solicit să luați în considerare şi punctul de vedere al societății civile, referitor la care aţi fost sesizat, față de încălcarea drepturilor constituționale ale cetățenilor prin menținerea în vigoare a ordonanței de urgență mai sus indicate.

Statul de drept reprezintă una dintre valorile supreme ale poporului român și presupune obligativitatea respectării Constituției și a jurisprudenței Curții Constituționale. Instituirea unui climat de legalitate implică recunoașterea drepturilor și libertăților cetățenilor, iar un rol aparte în această privință revine Avocatului Poporului care are posibilitatea să asigure, prin pârghiile constituționale şi legale ce i-au fost conferite, respectarea Legii fundamentale. Traian Băsescu, Preşedintele României”.

Cele mai citite

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă