21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialBucurești: Două femei au leșinat, vineri seară, la pelerinajul de Sf. Dimitrie

București: Două femei au leșinat, vineri seară, la pelerinajul de Sf. Dimitrie

Două femei, una în vârstă de 37 de ani şi alta de 81 de ani, aflate în pelerinaj la Sfântul Dimitrie cel Nou, au fost transportate vineri seară la spital, după ce au acuzat stări de leşin, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, relatează Mediafax.

Conform sursei citate, femeia în vârstă de 81 de ani a fost transportată la Spitalul Universitar, în timp ce pelerina de 37 de ani a fost dusă la Spitalul Lahovari.

Până în data de 28 octombrie la Patriarhie vor sta în permanenţă două ambulanţe SMURD şi două autospeciale de stingere, conform ISU.

Pelerinajul ce are loc de Sfântul Dimitrie cel Nou, hramul Catedralei Patriarhale, se desfăşoară până pe 28 octombrie.

În timpul pelerinajului, reprezentanţii Sectorului Social-Filantropic şi Misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor vor împărţi mâncare pelerinilor – zilnic aproximativ 4.000 de porţii. Pe timpul nopţii, pelerinii vor primi ceai, cafea şi apă plată.

De asemenea, vor fi asigurate asistenţa medicală primară şi asistenţa medicală de urgenţă cu sprijinul SMURD, al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov şi al Crucii Roşii Sector 4. Pe Dealul Patriarhiei se vor afla zilnic şi 200 de jandarmi.

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...
Ultima oră
Pe aceeași temă