29.3 C
București
duminică, 28 iunie 2026
AcasăSpecialBute ar câştiga 3 milioane de dolari dintr-un meci cu Pascal, dacă...

Bute ar câştiga 3 milioane de dolari dintr-un meci cu Pascal, dacă duelul ar avea loc azi

Pugilistul Lucian Bute ar câştiga trei milioane de dolari în cazul în care ar boxa, astăzi, cu canadianul Jean Pascal, un astfel de meci fiind considerat de mare interes, conform estimărilor specialiştilor, informează The Montreal Gazette, citată de Mediafax.

„Estimările actuale ale oamenilor din box stabilesc capacitatea de câştig la aproximativ trei milioane de dolari de pugilist, dacă meciul ar avea loc azi. Ambii boxeri şi-au exprimat interesul, ambii au spus da, dar amândoi au programe pe care trebuie să le completeze înainte de a invita lumea la lupta lor din propria curte”, notează jurnalul canadian.

Potrivit colaboratorului lui Pascal, Russ Anber, un meci cu Bute ar fi cel mai important din istoria boxului canadian. „Fără îndoială va fi cel mai mare, cel mai important meci care s-a disputat vreodată în Canada, între doi canadieni. În acest moment nu există nimeni pe planetă care să le aducă acestor doi pugilişti mai mulţi bani decât ar câştiga unul împotriva celuilalt”, a afirmat Anber.

Agentul Don Majeski a subliniat, de asemenea, importanţa unei eventuale confruntări Bute – Pascal. „În acest moment, ar fi cu siguranţă ca un meci Ali – Frazier al Canadei. Ambii pugilişti au nevoie de mai multă expunere internaţională pentru ca acest meci să fie o mega-luptă, nu doar pentru Canada, ci în plan internaţional. Cred că ambii sportivi pot învinge pe oricine în categoria lor”, a spus el.

Promotorul lui Jean Pascal, Yvon Michel, consideră că ar fi păcat dacă canadianul şi Bute nu s-ar confrunta cât mai curând: „Lucian ar trebui să realizeze că are deja 30 de ani şi că Jean are 27 şi devine din ce în ce mai bun. Cu cât trece mai mult timp, cu atât Jean Pascal va fi mai bun. Ar fi păcat dacă aceşti pugilişti nu se vor întâlni când sunt în cea mai bună formă”.

Lucian Bute a declarat, în această săptămână, pentru un post de radio din Montreal, că în mod sigur va boxa cu Jean Pascal în viitor, iar dacă atât el cât şi canadianul vor munci şi îşi vor dezvolta carierele va fi o „mega-luptă”.

Bute (26 de victorii şi nicio înfrângere) şi-a apărat pentru a cincea oară titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, în faţa pugilistului columbian Edison „Pantera” Miranda, într-o gală ce a avut loc la 17 aprilie, la Centre Bell din Montreal (Canada).

IBF l-a desemnat pe americanul Jesse Brinkley (35 de victorii, dintre care 22 prin KO, şi cinci înfrângeri, două prin KO) drept challenger obligatoriu al lui Bute, cei doi urmând să se întâlnească în data de 15 octombrie, la Montreal.

Cele mai citite

Bruxelles dă undă verde pentru capitalizarea Băncii de Investiții și Dezvoltare

Capacitatea de intervenție a BID în economie ar urma să crească semnificativ, inclusiv prin posibilitatea de a mobiliza finanțări suplimentare și de a amplifica...

Schimb de replici între PNL și PSD, după scenariul prezentat de Dan Motreanu privind desemnarea unui premier social-democrat

Prim-vicepreședintele PNL, Dan Motreanu, și secretarul general al PSD, Claudiu Manda, au avut, sâmbătă, un schimb de replici după ce liderul liberal a publicat...

Trafic restricționat pentru camioane în ziua codului roșu: măsuri speciale pe fondul caniculei extreme

Decizia are ca scop protejarea infrastructurii rutiere și creșterea siguranței în trafic, pe fondul riscului ridicat de deteriorare a carosabilului în condiții de caniculăCirculația...
Ultima oră
Pe aceeași temă