16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialCând încep filmările pentru ultimul episod "Wild Carpathia"

Când încep filmările pentru ultimul episod “Wild Carpathia”

Jurnalistul britanic Charlie Ottley a anunţat că filmările pentru ultimul episod al seriei, intitulat “White Carpathia” încep marţi şi vor fi terminate în luna mai 2016, informează Mediafax.

“Vom începe filmările marţi, cu puţin noroc în ceea ce priveşte vreme, şi vrem să terminăm în mai. Vrem să arătăm că România este o ţară frumoasă tot timpul anului, turiştii pot veni să o viziteze. Vrem să ne uităm la cultură, tradiţii, sălbăticie, ecosisteme, păduri şi vrem să arătăm că aceasta este o ţară care are o moştenire naturală şi culturală foarte bogată. Prin ajutarea oamenilor să o protejeze şi să o menţină. Putem ajuta generaţiile viitoare, care vor putea depinde într-o mare măsură de ecoturism, dacă protejăm aceste arii pe care turiştii vor să le vadă”, a spus jurnalistul britanic, la o conferinţă de presă de prezentare a rezultatelor campaniei de strângere de fonduri pentru filmarea celui de-al patrulea şi ultimul episod al seriei, “White Carpathia”.

Jurnalistul britanic a spus că la filmarea ultimului episod lucrează mai mulţi români – o echipă de cameramani, o echipă care va filma cu drone deasupra Carpaţilor. “Cred că e în regulă să spun «The Romanians Are Coming» («Vin românii», n.r.) pentru că ne depăşiţi numeric în această producţie”, a glumit Charlie Ottley.

“Vom merge să revizităm unele locuri pe timpul iernii, vom arăta frumuseţea vieţii la ţară toamna, prin zăpadă, prin tradiţiile de Crăciun, prin tradiţiile de Paşte şi vrem să încheiem cu primele flori sălbatice ale primăverii. (…) Vrem să filmăm pe o întindere geografică mare, vrem să filmăm în Bucovina, Maramureş, Apuseni, Transilvania”, a spus Ottley.

Jurnalistul a explicat că finanţarea ultimului episod, printr-o campanie desfăşurată pe kickstarter.com, a avut ca scop, pe lângă strângerea sumei de 50.000 de lire sterline, şi implicarea oamenilor în proiect. Astfel, 20.000 de lire steriline s-au adunat din donaţiile publicului, la care s-au adăugat 20.000 de euro – sumă strânsă de jucătorul de tenis Horia Tecău, iar restul sumei, până la 50.000 de lire, va fi completată de European Nature Trust, a spus Ottley.

Horia Tecău, prezent la conferinţa de presă, a vorbit despre implicarea sa în acest proiect şi a declarat că vrea să participe la mai multe evenimente, cum a fost și cel de la Stejarii Country Club, unde i-a invitat pe cei care au donat pentru “White Carpathia” să joace un meci de tenis cu el, astfel strângându-se 20.000 de euro pentru acest documentar. De asemenea, Tecău a spus că îl va ajuta, în continuare, pe Charlie Ottley.

“Povestea mea cu Charlie a început acum câteva luni, când l-am cunoscut, şi m-a dus să-mi arate aceste locuri, pe care le-am văzut datorită părinţilor mei, când eram mai mic. Nu ştiam de importanţa acestor documentare. Cu ajutorul lor avem ocazia să arătăm tuturor frumuseţile culturale şi naturale ale României, să le protejăm şi să le promovăm cât mai bine. Astfel ne vom promova turismul, îi vom educa pe cei tineri şi vom avea ocazia să protejăm aceste frumuseţi pe care, în momentul de faţă, nu le protejăm”, a spus Tecău.

Alpinistul Alex Găvan, prezent la eveniment, a spus că “Wild Carpathia” este cel mai emoţionant film care s-a făcut în ultima vreme despre România, însă documentarul nu este suficient pentru protejarea vieţii sălbatice. Găvan crede că fiecare român are o responsabilitate faţă de ce se întâmplă cu România în viitor.

“În primele trei episoade, Charlie şi echipa lui ne-au arătat fantastica moştenire culturală, istorică, naturală pe care încă o avem nealterată în România. Vreau să vă spun că, de fapt, nu este totul roz în paradis. Pe zi ce trece, spun asta pentru că zilnic văd aceste lucruri în cadrul antrenamentelor pe care le fac pe munte, pădurile dispar, habitatele carnivorelor mari, de exemplu ale râşilor, ale urşilor, ale lupilor, se micşorează din ce în ce mai mult şi noi, pentru că aici probabil stăm mult prea mult cu nasul băgaţi în bucăţica noastră de oraş, stăm nepăsători la dispariţia poate a ultimei oaze de sălbăticie autentică din Europa, care este în Carpaţi”, a spus alpinistul.

Agenția MEDIAFAX a relatat încă din 17 august că echipa seriei documentare “Wild Carpathia”, în care au fost prezentate unele dintre cele mai frumoase zone româneşti, de la Munţii Carpaţi la Delta Dunării, vrea să continue campania de promovare a României şi solicită sprijinul românilor pentru a realiza un nou episod, intitulat “White Carpathia”.

“Acum avem nevoie de ajutorul vostru (…) Îi rugăm pe români să ne ajute să completăm această serie (…) Acest episod va fi pentru voi şi va putea fi un sfârşit triumfător pentru «Wild Carpathia», dacă episodul final, care va fi făcut pentru România şi va fi difuzat mai întâi în România, va fi sponsorizat şi de români. Acesta va fi şi un mesaj transmis lumii, va arăta că ne pasă de pădurile din această ţară şi că nu vom tolera distrugerea acestui habitat preţios de companii străine care intenţionează să exploateze România până o vor seca de toate resursele sale naturale şi vor lăsa în urmă doar un tărâm arid şi devastat”, le transmitea românilor, la momentul respectiv, echipa “Wild Carpathia”.

Prima parte a documentarului “Wild Carpathia” a prezentat munţii spectaculoşi (Carpaţii Occidentali – Munţii Apuseni) şi pădurile seculare ale Transilvaniei, incluzând şi un interviu cu prinţul Charles. Casă a lupilor, a urşilor şi a râsului – animal pe cale de dispariţie -, ţinutul este puţin cunoscut de restul lumii, această porţiune din Carpaţi fiind ultima regiune sălbatică nedistrusă din Europa. Filmul oferă o perspectivă unică asupra frumuseţii şi culturii originale a Transilvaniei, explorând istoria sa bogată, de la ruinele mistice ale vechii civilizaţii dacice la oraşele şi satele sale medievale, multe dintre acestea supravieţuind până azi.

Partea a doua, “Wild Carpathia – From the Mountains To The Sea”, a fost o călătorie de la Porţile de Fier până în Delta Dunării, care a inclus prezentarea unor locuri de pe Valea Oltului, a Munţilor Făgăraş, a Castelului Peleş şi a mănăstirii Cozia. De asemenea, documentarul a inclus prezentarea unor localităţi din Delta Dunării. Totodată, episodul al doilea a cuprins interviuri cu principesa Margareta a României şi sportivul Ivan Patzaichin.

Cea de-a treia parte a seriei “Wild Carpathia” a inclus un interviu cu prinţul Charles, prin care acesta şi-a manifestat dorinţa de a ajuta România să-şi conserve moştenirea culturală rurală. Vorbind despre restaurarea unei case pe care o deţine în Transilvania, prinţul Charles a spus: “Oamenii au trecut prin atât de multe, au văzut atâta nefericire şi distrugere şi vieţile lor au cunoscut dificultăţi în atât de multe feluri… Cred că le datorăm faptul de a încerca şi de a găsi o cale să ne asigurăm că viitorul este mai bun pentru ei, într-un mod în care cultura, tradiţiile şi valorile sunt evidenţiate”.

Prin intermediul televiziunii Travel Channel, trilogia documentară “Wild Carpathia” a fost difuzată în perioada 2011 – 2013, la nivel internaţional, inclusiv în România.

Primele trei episoade ale acestei serii au fost transmise şi de Televiziunea Română.

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă