20.6 C
București
sâmbătă, 4 iulie 2026
AcasăSpecialCraniul unei balene cu dinţi care a trăit acum 7 milioane de...

Craniul unei balene cu dinţi care a trăit acum 7 milioane de ani, descoperit în Panama

Un grup de cercetători de la Institutul de Cercetare Smithsonian Tropical, însoţiţi de un câţiva studenţi voluntari, au făcut recent o descoperire importantă în nisipurile unei plaje din Panama, potrivit The Ocean Portal.

Ei au găsit craniul unei balene cu dinţi – specie dispărută – pe plaja din apropierea oraşului Pina. În mod surprinzător, craniul este în stare bună, deşi a fost expus condiţiilor meteorologice, mareei şi razelor solare. Astfel, în ciuda faptului că cutia craniană lipseşte aproape în totalitate, botul şi câţiva dinţi sunt în stare foarte bună. Descoperirea este cu atât mai importantă cu cât craniile de balene găsite sunt foarte puţine; din cauza curenţilor oceanici şi a valurilor acestea sunt în general distruse, purtate în locuri greu accesibile.
 
„Fosila aparţine cel mai probabil unuia dintre cele mai tinere exemplare ale unui Squalodontid, (un delfin preistoric cu dinţi de rechin) şi cu siguranţă este unul dintre primele exemplare ale acestei specii din Caraibe”, spune Nick Pyenson, cercetătorul care a făcut descoperirea. Curatorul Muzeului  de Istorie Naturală Smithsonian a detaliat pe blogul personal demersurile  efectuate de către echipa sa pentru a extrage în siguranţă fosila.
 
Misiunea cercetătorilor a fost una contra-cronometru, întrucât aveau la dispoziţie puţin peste patru ore pentru a scoate fosila, înainte de inundarea plajei de maree. După examinarea atentă a zonei, în ideea că ar putea face şi alte descoperiri, grupul s-a concentrat pe învelirea craniului fragil într-un mulaj din ghips pentru a-l proteja. Odată ce s-au asigurat că cele cinci straturi de bandaje înmuiate în ghips s-au întărit şi fosila este asigurată împotriva unor eventuale greşeli procedurale, au început să sape tot mai adânc în jurul mulajului.
 
Folosindu-se de un târnăcop mare şi de mâini, aceştia au reuşit să scoată la timp mulajul din pământ şi să-l ducă în siguranţă la Muzeul de Istorie Naturală care va găzdui fosila până când ea va fi mutată la Departamentul de Paleobiologie din Washington D.C. pentru cercetări amănunţite.

Cele mai citite

Trump și Netanyahu vor avea o întâlnire în SUA. Discuțiile despre Iran, pe agenda liderilor

Premierul israelian Benjamin Netanyahu și președintele american Donald Trump au convenit să se întâlnească în perioada următoare în Statele Unite, în urma unei convorbiri...

Cum să gestionezi inteligent cheltuielile neprevăzute și să iei decizii financiare rapide în era digitală

În viața de zi cu zi te poți confrunta cu situații neprevăzute care îți pot destabiliza bugetul: o reparație urgentă la mașină, o problemă...

Atac cu drone asupra Sankt Petersburgului. Incendiu la un terminal petrolier

Sankt Petersburg și regiunea Leningrad au fost vizate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de un atac masiv cu drone atribuit Ucrainei, potrivit autorităților...
Ultima oră
Pe aceeași temă