8.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialCrucea Roșie Română, apel umanitar pentru sinistrații din Nepal

Crucea Roșie Română, apel umanitar pentru sinistrații din Nepal

Crucea Roșie Română se alătură eforturilor Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semiluna Roșie și lansează un apel umanitar de urgenţă pentru sprijinirea miilor de victime ale cutremurului din Nepal. Campania constă în colectarea de fonduri online şi direct, în conturile deschise special pentru acest apel.

Citește și: Bilanţul cutremurului din Nepal depăşeşte 3.600 de morţi

Sumele colectate vor fi direcționate spre a fi utilizate de către Federația Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie, pentru susţinerea ajutorului de primă necesitate şi se vor concentra pe adăposturi temporare, restabilirea furnizării apei potabile şi a facilităţilor sanitare, precum şi oferirea de hrană, asistenţă medicală şi suport psihologic populaţiei afectate.

„Invităm pe toţi cei care vor să sprijine acest apel umanitar, companii, oameni de afaceri, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, să doneze bani în conturile Crucii Roşii Române. Pentru donaţii online se poate accesa site-ul www.crucearosie.ro. Conturile speciale în care pot fi depuse contribuţiile în bani, sunt deschise la BRD, Agenţia Piaţa Romană: LEI: RO14BRDE410SV34436474100  /  EURO: RO02BRDE410SV34436714100”, au arătat reprezentanții organizației.

În 25 aprilie, un cutremur de magnitudine 7,9 pe Richter s-a produs la o adâncime de 10 km, foarte aproape de capitala statului Nepal, Kathmandu.

​Citește și: ​​Români surprinși de cutremurul devastator din Nepal

Conform celui mai recent bilanț, se estimează că au murit 3200 de oameni, iar peste 5000 au fost răniți, însă distrugerea infrastructurii face dificilă stabilirea rapidă a daunelor și a numărului exact al victimelor.

Rapoartele de până acum arată ca zeci de mii de persoane au fost afectate de acest cutremur, iar acum se luptă să supraviețuiască din cauza lipsei de hrană, adăpost și apă potabilă.

Crucea Roșie din Nepal, în colaborare cu autoritățile naționale, a luat măsuri imediate pentru a asigura operațiunile de salvare și distribuirea de materiale de prima necesitate către populație.

Pentru a susține operațiunile de ajutorare a victimelor acestui dezastru umanitar, Federația Internațională a Societaților de Cruce Roșie și Semilună Roșie a lansat un Apel Internațional de Urgență. Suma necesară pentru asistarea a aproximativ 75.000 de persoane afectate de dezastru este de 33 milioane euro.

Cele mai citite

Remus Pricopie: “Dacă medicul Cîrstoiu nu are șanse, de ce se depune un efort atât de mare să fie discreditat?”

"Dacă medicul Cîrstoiu nu are șanse să câștige alegerile, de ce se depune un efort atât de mare să fie discreditat si, eventual, eliminat...

Ligia Deca nu crede că școlile pot efectua testare antidrog

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a subliniat miercuri că majoritatea şcolilor nu sunt dotate cu infrastructura necesară pentru a efectua testări antidrog în mod eficient. Deca...

Iohannis la Consiliul European, azi și mâine. Situația din Orientul Mijlociu, pe agendă

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, astăzi şi mâine, la reuniunea extraordinară a Consiliului European care va avea loc la Bruxelles.Şeful statului va participa, de...
Ultima oră
Pe aceeași temă