19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCum este sărbătorită Ziua Pământului în Constanța

Cum este sărbătorită Ziua Pământului în Constanța

Ora Pământului – un eveniment inter-na-țional, anual, care reunește milioane de oameni din întreaga lume, va fi marcată, la Constanța, de ONG Mare Nostrum sâmbătă, 28 martie 2015, în Parcul Tăbăcărie, între orele 20.30–21.30. Acest demers își propune să producă schimbarea mentalității oamenilor asupra mediului înconjurător, respectiv reducerea consumului de energie.

La cea de-a patra ediție organizată consecutiv de ONG Mare Nostrum, vor participa mai multe unități școlare din județ. Voluntarii Mare Nostrum, elevii și cadrele didactice vor amplasa peste 2.000 de lumânări atât pe marginea aleilor pentru a marca traseul, cât și pe spațiul verde, astfel încât să reprezinte diverse simboluri stilizate, în legătură directă cu natura și cu protecția mediului. Toate lumânările vor fi așezate în suporturi speciale și vor fi supravegheate de echipa Mare Nostrum. 

De asemenea, se va organiza și o tombolă de becuri unde sunteți invitați să aduceți becurile uzate și astfel aveți ocazia de a primi un premiu special. Alăturați-vă echipei și voluntarilor Mare Nostrum, sâmbătă 28 martie 2015, de la ora 20.30, în Parcul Tăbăcărie, din Constanța, pentru a profita de liniștea unei seri lipsite de confortul echipamentelor electrice. De asemenea, Primăria Municipiului Constanţa a luat decizia de a stinge lumina la sediile şi instituţiile publice aflate în administrare timp de o oră în data de 28.03.2015 între orele 20.30-21.30. Locuitorii municipiului Constanţa sunt aşteptaţi să participe activ la acest eveniment prin stingerea luminii şi oprirea aparatelor electrocasnice, în data de 28.03.2015, între orele 20.30-21.30. Și jandarmii constănţeni se vor alătura iniţiatorilor campaniei „Ora Pământului“, prin reducerea consumului de energie electrică atât la sediile unităţilor, dar şi în locuinţele proprii, anunţă reprezentanţii printr-un comunicat de presă remis azi redacţiei. Această campanie, care este o acţiune simbolică, derulată la nivel internaţional, îşi propune promovarea unui mesaj de responsabilizare socială privind protejarea mediului înconjurător, precum şi conştientizarea opiniei publice asupra fenomenului încălzirii globale.

Inspectorul-șef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, col. Constantin Dima şi Comandantul Grupării de Jandarmi Mobile Constanţa, col. Mircea Seceleanu, au adresat un apel tuturor jandarmilor constănţeni de a participa sâmbătă 28 martie, la acţiunea „Ora Pământului“, prin oprirea aparatelor consumatoare de energie electrică, a căror deconectare nu afectează activităţile specifice aflate în derulare. De asemenea, pentru acest eveniment, jandarmii vor asigura măsuri de ordine publică la activităţile organizate de către ONG-urile constănţene în Parcul Tăbăcărie.   

Cele mai citite

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

Maestrul Victor Rebengiuc și actrița Mariana Mihuț au primit titlul de „ Cetățean de Onoare” al Ploieștiului

Actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc au primit, miercuri, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului...

Curățenia de primăvară bate la ușă! Pregătește-te cu produse profesionale care să-ți facă munca mai ușoară!

Anotimpul renașterii, cel în care revine prospețimea și aduce cu sine prospețimea și căldura, primăvara este și momentul ideal pentru a face curățenie în...
Ultima oră
Pe aceeași temă