21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialCum serbează ardelenii Sfânta Marie Mică

Cum serbează ardelenii Sfânta Marie Mică

 

Câteva mii de oameni sunt așteptați azi la deja tradiționalul pelerinaj de la Cluj, care va marca hramul mănăstirii principale a Congregației Surorilor Maicii Domnului. Acesta este primul ordin călugăresc creat de români. Congregația Surorilor Maicii Domnului a fost înființată în anul 1921, la Blaj, de către mitropolitul greco-catolic Vasile Suciu, pentru a avea grijă de copiii rămași orfani în urma primului război mondial. Ulterior, călugărițele din Congregația Surorilor Maicii Domnului au preluat și conducerea Internatului de Fete din Blaj și au creat numeroase instituții dedicate educării tinerelor, printre care Institutul Sfânta Tereza și Liceul Sfânta Maria din Cluj, în clădirile cărora funcționează acum Colegiul Național „George Coșbuc“.

Nașterea Maicii Domnului a devenit una dintre cele mai importante sărbători pentru acest ordin călugăresc feminin, mai ales după ce, în anul 2003, actualul cardinal român, Preafericitul Lucian Mureșan, arhiepiscop major și mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, împreună cu episcopul eparhial de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, au sfințit mănăstirea principală a congregației, la marginea Clujului. Încă de la sfințire, mănăstirea a devenit un important centru de pelerinaj, iar procesiunile sunt organizate în fiecare an, de Sfânta Marie Mică. Și în acest an, pelerinii vor porni pe jos, din fața catedralei greco-catolice Schimbarea la Față de pe Bulevardul Eroilor. Ei se vor opri pentru un scurt moment de închinare în fața catedralei ortodoxe din Piața Avram Iancu și în fața catedralei greco-catolice în construcție din Piața Timotei Cipariu, iar apoi vor ajunge, la finalul unei distanțe totale de aproximativ cinci kilometri, la mănăstirea Congregației Surorilor Maicii Domnului, unde va fi oficiată liturghia. Mănăstirea din Cluj a devenit centrul mondial al acestui ordin călugăresc, după ce, în perioada interbelică, centrul Congregației se afla în Blaj.

Congregația Surorilor Maicii Domnului a cunoscut și o jumătate de secol de prigoană și de martiraj. În anul 1948, Biserica Greco-Catolică a fost interzisă de autoritățile comuniste, care au pornit o adevărată prigoană împotriva reprezentanților acestui cult religios. Congregația Surorilor Maicii Domnului a fost interzisă, la fel ca și celelalte ordine călugărești care activau în cadrul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Zeci de călugărițe, în frunte cu superioara Congregației, au fost arestate, însă ordinul călugăresc a ieșit din catacombe după căderea comunismului, în anul 1989.

Venerație deosebită

Fecioara Maria se bucură de o venerație deosebită din partea membrilor Bisericii Ortodoxe și a celor care sunt credincioși ai Bisericii Catolice, indiferent de rit. Numeroase biserici din Transilvania și Banat au hramul acestei sărbători. Nașterea Maicii Domnului este o sărbătoare deosebit de importantă. Ea marchează momentul în care a venit pe lume Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, în condițiile în care părinții ei, Ioachim și Ana, ajunseseră la o vârstă înaintată fără să aibă copii. Nașterea Maicii Domnului este considerată ea însăși un miracol. Fecioara Maria este considerată corăscumpărătoare a omenirii, pentru că, așa cum păcatul a venit în istoria umanității prin intermediul unei femei, Eva, tot așa a venit și mântuirea, după ce Fecioara Maria l-a născut de Isus Cristos.

Ritualuri și superstiții

Tocmai pentru că Nașterea Maicii Domnului este o sărbătoare importantă încă din cele mai vechi timpuri, în jurul acestei zile au apărut ritualuri și superstiții. Potrivit tradițiilor creștine, femeile sterpe se roagă în această zi pentru a rămâne însărcinate. La fel, femeile însărcinate se roagă pentru o naștere ușoară și pentru un prunc sănătos. O superstiție este legată de interzicerea gătitului în această zi. Ea spune că, dacă femeile se apucă de gătit, oalele lor se varsă și îi ard pe copii.

 

Mănăstirea Surorilor Maicii Domnului găzduiește tradiționalul pelerinaj de Sfânta Marie Mică

Cele mai citite

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...
Ultima oră
Pe aceeași temă