9.8 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialDemisie şi acuzaţii de cenzură la Antena 3

Demisie şi acuzaţii de cenzură la Antena 3

Demisie din echipa În premieră cu Carmen Avram, de la Antena 3. Reporterul Mircea Barbu acuză faptul că orientarea unui material despre refugiați, difuzat duminică seara, nu corespunde cu abordarea inițială. “S-a sugerat o legătură între valul de refugiați și atacurile teroriste”, spune reporterul. “Am refuzat să îmi pun numele pe material”, a precizat el pentru Paginademedia.ro.

Fostul reporter al emisiunii În premieră cu Carmen Avram, de la Antena 3, a avut o reacție dură după reportajul despre refugiați difuzat aseară pe post. „Aș dori să fie foarte clar că, deși mi-a fost creditat acest material ca fiind realizat de mine, modul în care au fost prezentate faptele nu reprezintă în niciun fel opinia mea, personală sau profesională, cu privire la situația curentă”, a scris Mircea Barbu. 

Ediția de aseară a emisiunii În premieră a avut tema „Europa la răscruce” (Video, AICI), iar jurnalistul spune că în cadrul materialului s-a sugerat de mai multe ori „implicit și explicit o posibilă legătură între atacurile teroriste recente, valul de refugiați și Brexit”. „Nu consider că există o legătură între aceste evenimente, ele fiind exploatate de către postul TV în goana după senzațional și audiență, nerespectând niciun fel de normă deontologică”, a mai menționat jurnalistul.

Contactat de paginademedia.ro, Mircea Barbu a explicat că și-a prezentat încă de săptămâna trecută demisia pe fondul neînțelegerilor dintre el și Carmen Avram asupra acestui material. „I-am rugat să nu mă semneze pe acest material. Eu nu pot să-mi pun semnătura pe ceva greșit”, a menționat jurnalistul. 

Contactată de Paginademedia.ro, Carmen Avram a răspuns într-un SMS că nu a văzut reacția jurnalistului postată pe Facebook și că nu are nimic de spus. 

Mircea Barbu a fost reporter la emisiunea În premieră, iar în trecut a fost corespondent în zone de conflict al Adevărul și jurnalist freelancer al unor instituții din România și din Marea Britanie. 

 

Cele mai citite

Poşta Română a obţinut un profit de 12 milioane de lei în 2023

Poşta Română a obţinut un profit de 12 milioane de lei în 2023, iar cifra de afaceri a ajuns la 1,6 miliarde de lei,...

Securizează fiecare încăpere cu priza cu întrerupător aplicată, de la sercomelectric.ro

Nu doar sistemele de securitate sporesc siguranța unei clădiri, ci și sistemul electric este cel care face diferența. Este bine ca acesta să fie...

Declarațiile selecționerului Edward Iordănescu înaintea amicalului România – Columbia

Înaintea partidei amicale dintre România și Columbia, care se va disputa în această seară la Madrid, selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că doar ridicându-şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă